Domeniul fostului primar al Iașului: conac la marginea orașului, biserică și hectare întregi de teren

Doar niște ruine au mai rămas din averea și casa din satul Banu, comuna Dumești, județul Iași, în care a locuit Eduard Lăzărescu, fostul primar al Iașului de după Al Doilea Război Mondial. Localnicii din sat încă îi păstrează vie amintirea și îl pomenesc la biserică, în semn de mulțumire pentru ce a făcut pentru comunitate

Satul Banu, din comuna Dumești, Iași, este un loc încărcat de istorie. Anii au trecut, însă localnicii păstrează vie amintirea celor care au pus bazele acestui sat. Bătrânii locului povestesc cu mândrie de boierii familiei Lăzărescu pe care și astăzi, după aproximativ 80 de ani, încă îi pomenesc la biserică.

”Au fost trei frați, Eduard, Marița și Ema, boierii satului. Niște oameni bogați, dar extrem de modești. Tatăl meu a fost om de curte la ei, la conac, și îmi povestea mereu că se comportau foarte frumos cu el și cu toată lumea. Conacul unde locuiau ei a fost dărâmat de comuniști, ce a mai rămas în picioare este biserica și dispensarul mare. Tot ei au făcut drumul în sat, ei au făcut tot. Pentru noi au fost și au rămas cei mai importanți oameni ai locului, iar femeile din sat, pentru a le mulțumi pentru tot, îi trec pe pomelnice, la biserică. Îmi mai povestea tata că aveau o vie mare și o cramă impresionantă. Era o familie adevărată de boieri, cum era în vremea aceea, dar, în același timp, erau oameni simpli și toată lumea îi aprecia”, a precizat Gheorghe Ciornea, localnic din satul Banu.

Sătenii care l-au cunoscut pe Eduard Lăzărescu, din satul Banu, Iași, povestesc că era un om cu suflet bun

Un bătrân de 92 de ani din satul Banu, Iași, povestește că a avut onoarea de-al cunoaște pe Eduard Lăzărescu și are doar cuvinte de laudă la adresa lui. Era doar un copil când boierul străbătea ulițele satului și ridica construcții impresionante în localitate. Trebuie precizat că Eduard Lăzărescu a trăit în perioada 1885-1948 și a fost atât deputat în Parlamentul României, cât și primar al Iașului.

”L-am cunoscut personal, eram doar un copil, dar mi-l amintesc de parcă ar fi fost ieri. Era un bărbat înalt, voinic și un om foarte bun. A botezat copii prin sat, a ajutat oameni, mame singure. Nu ar avea nimeni de aici ce să-i reproșeze. Dacă nu ar fi fost el și cele două surori ale lui, nu aveam nimic în sat. Mare păcat că tot ce au construit astăzi sunt doar ruine, nu a mai rămas nimic și nici nu cred că o să facă cineva ceva. Lăzărescu a fost căsătorit, dar nu știm nimic de soția lui sau să aibă moștenitori, iar surorile lui, Marița și Ema, nu au avut copii și erau văduve, că soții lor au murit în război”, a spus Mircea Ghiorghiu, 92 de ani, localnic din satul Banu.

Petreceri boierești la conacul din care astăzi nu a mai rămas nimic

Din tot ce a însemnat odată averea fostului primar al Municipiului Iași, din perioada 10 martie 1945- septembrie 1947, a mai rămas doar o ruină unde, cândva, a fost dispensarul și școala din sat. Clădirea stă să cadă, este înconjurată de vegetație uscată. Dacă ajungi în satul Banu și calci pragul vechii construcții, poți spune cu ușurință că este un vechi conac bântuit, desprins din filmele de groază.

Ciulinii care ți se agață de picioare încă de la poartă, geamurile sparte, ușile care se deschid și se închid singure, scârțâind. Tavanul este căzut în câteva camere, scara de lemn din interior, care urcă spre pod, stă să cadă și de îndrăznești să pășești pe trepte, simți un fior pe șira spinării. Însă bătrânii satului povestesc că acolo a fost un loc important, iar mai jos de el era conacul boieresc al familiei Lăzărescu, unde se țineau petreceri de pomină.

”Pentru că aveau vie multă, aveau și o cramă impresionantă, cu soiuri alese de vin. Pentru că el era un om important la Iași, venea cu alți boieri aici, la țară, la conac, și făceau adevărate petreceri boierești, cu delicatețuri, iar vinul curgea din belșug. Îmi povestea tata că le dădea și lor, celor care erau angajați la el, îi trata foarte bine și mereu era atent cu ei, cu toți, chiar și cu oamenii simpli din sat”, a spus Gheorghe Ciornea, localnic din Banu.

Icoanele din fosta biserică construită de boier se află la Mănăstirea Golia, din Iași

Locanicii au mai povestit că biserica care tronează peste drum de vechiul conac al familiei Lăzărescu a fost stricată de locuitorii din Cucuteni, care au luat icoanele ce astăzi se află în muzeul de la Mănăstirea Golia.

”Zidirea acestui sfânt locaş se datoreză venirii în sat a familiei Lăzărescu din Iaşi, compusă din trei persoane: Eduard Lăzărescu, fost deputat şi prefect de Iaşi, şi două surori: Ema şi Mariţa. Aceştia s-au hotărât să facă, cu cheltuiala lor şi prin munca voluntară a sătenilor, şcoala, dispensarul, şoseaua şi biserica. Preot paroh era atunci P.C. Preot Alexandru Popescu”, au precizat localnicii.

Biserica este din zid, în plan trilobat, cu pereţii din cărămidă şi fundaţia din beton, fără ornamentaţii exterioare. Acoperişul urmează forma zidurilor şi are un turn în formă octogonală pentru clopote. În exterior, plafonul boltit este construit din scândură şi cu tencuieli. Cafasul este deschis şi este sprijinit pe doi stâlpi de zid ,care sprijină şi turnul bisericii, şi are acces în clopotniţă. Construcţia este de tip nou, luminoasă, având 13 ferestre.

Pridvorul este deschis, sprijinit pe patru coloane de formă cilindrică cu arcade de susţinere. Deasupra uşii de intrare, pe zid, este pictată icoana Sfântului Dimitrie. Catapeteasma este construită cu stâlpi susţinători din lemn, cu ornamentaţii florale aplicate pe ea. Icoanele sunt mobile, pictate în stil neobizantin, predominând culoarea albastru şi bronz, şi au câteva defecte cauzate de evenimentele războiului.

Scurt istoric despre satul Banu

Satul Banu, din comuna Dumeşti, județul Iași, se află situat la 1,5 kilometri S/V de șoseaua europeană Iaşi-Podu Iloaie, imediat după ieşirea din satul Lețcani, şi este aşezat pe coasta dealului. În Dicţionarul Geografic scris de Lanovary, Gral, Brăteanu si Tocilescu găsim: La 8 martie 1487 Ştefan cel Mare a întărit apărarea satului Nămisnici pe Bahlui… Cu denumirea de Căcărăzeni(Cărăzeni) satul este menţionat la 1619. La 1686 satul este menţionat din cauza incendierii unor curţi boiereşti de către poloni.

”Se zice de către oamenii din localitate că un locuitor din Valahia, stabilindu-se aici cu familia sa, cultiva cucuruz(porumb).Locuitorii din vecinătate l-au poreclit Cucuruz, de unde a rămas numele satului-Cucuruzei, iar, mai pe urmă, Căcărăzeni, astăzi Cărăzeni”, a povestit Gheorghe, localnic din Banu.

Fostul primar al Iașului, Eduard Lăzărescu, care a trăit în satul Banu, comuna Dumești, Iași, este înmormântat la Cimitirul ”Eternitatea” din Municipiu.