Doliu în sportul mondial. A murit un fost campion olimpic la box

de: BZI.ro
14:40, 12 mart. 2024

Emilio Correa, o legendă a boxului cubanez, campion olimpic şi mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 71 ani, transmite EFE.
Correa a făcut parte din celebrul trio de pugilişti cubanezi, alături de Teofilo Stevenson (decedat în 2012) şi Orlando Martinez (decedat în 2021), care au cucerit primele titluri olimpice, cu prilejul JO 1972 de la Munchen, după venirea la putere a revoluţionarilor conduşi de Fidel Castro în 1959, conform Agerpres.

Institutul Naţional al Sporturilor şi al Recreaţiei (INDER) a amintit, în mesajul său condoleanţe pe reţeaua socială X, că Emilio Correa ”a strălucit ca parte a unei generaţii legendare a boxului cubanez. Stilul său şi rezultatele au marcat acea epocă. El a devenit proeminent la toate nivelurile şi a ridicat boxul la culmi, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor”.

Marile succese ale lui Correa au fost titlul olimpic de la Munchen, titlul mondial de la Havana (1974) şi titlul panamerican de la Cali (1971).

Fosta internaţională Ruxandra Dumitrescu s-a stins la doar 46 de ani

De asemenea, reiterăm cum fosta internaţională română şi elenă Ruxandra Dumitrescu a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 46 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Volei, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

”O veste groaznică în voleiul feminin românesc! Duminică seara, la doar 46 de ani, ne-a părăsit Ruxi Dumitrescu, o fostă mare jucătoare care a evoluat atât pentru naţionala României, cât şi pentru cea a Greciei”, se arată în comunicat.

Născută la Rm. Vâlcea, Ruxandra Dumitrescu a jucat în prima ligă la Dacia Piteşti. Apoi a plecat în Grecia, a fost căpitan la Panathinaikos Atena şi cea mai bună jucătoare a Greciei la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. În semn de respect, grecii au retras tricoul cu numărul 10 în momentul în care ea a anunţat că nu va mai juca volei.

Ruxandra Dumitrescu revenise în ţară şi era antrenoare la Alpha Volleyball Sibiu, un club privat.