Doliu în lumea sportivă! A murit Marian Cisovsky, fost jucător la Poli Timișoara

de: BZI.ro
12:15, 28 iun. 2020

A fost unul dintre cei mai buni fundași străini care au jucat în România, dar a murit la numai 40 de ani, răpus de o boală teribilă! Este povestea lui Marian Cisovsky, fost jucător la Poli Timișoara, cel care a fost diagnosticat, în 2014, cu scleroză laterală amiotrofică. Slovacul Cisovsky a jucat 3 ani în Liga 1 şi s-a retras campion cu Viktoria Plzen.

El era căsătorit şi avea trei copii.

Cisovsky a evoluat în carieră la Inter Bratislava, Zilina, Artmedia Petrzalka, Politehnica Timişoara (în perioada 2008-2011) şi la Viktoria Plzen.

Pentru naţionala Slovaciei, fostul fundaş a disputat 15 meciuri.

Foștii săi colegi de la Timișoara și Plzen au strâns, de-a lungul anilor, mai mulți bani pentru a-l ajuta pe cisovsky în lupta cu boala care a răpus, în ultimii ani, mai mulți fotbaliști.

De şase ani se lupta cu ASL, iar antrenorul Miroslav Koubek a declarat că ar fi cedat titlul câştigat pentru a-l vindeca pe Čišovský, care a ratat sezonul 2014-2015, însă colegii i l-au dedicat şi fanii i-au cântat numele la sărbătorirea performanţei.

„Dispariţia lui prematură ne face să conștientizăm că există lucruri mai importante în lume decât golurile, rivalitatea și meciurile cu adversarii de la Plzen. Slavia exprimă sincere condoleanțe familiei și tuturor prietenilor lui Marian”, e mesajul transmis de clubul cu care Nicolae Stanciu a ieşit campion.

15 selecţii în naţionala Slovaciei a avut Marián Cisovsky în perioada 2002-2013, fără să înscrie vreun gol