Doliu în fotbalul românesc! Simion Moguț a trecut la cele veșnice

de: BZI.ro
21:00, 20 iun. 2023

Fostul fotbalist Simion Moguț a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de clubul Universitatea Cluj, acolo unde a îmbrăcat tricoul alb-negru de peste 130 de ori.

„Drum lin spre îngeri, Simion Moguț!

Simion Moguț a fost unul dintre cei 11 jucători trimiși în teren de Andrei Sepci în finala Cupei României din 1965 cu Dinamo Pitești. „Moțul” a avut intervenții salvatoare în acel joc disputat pe Stadionul „Republicii” din București, contribuind masiv la victoria ce ne-a adus primul și singurul trofeu din istorie.

Născut pe 18 aprilie 1933 la Zlatna, Simion Moguț, poreclit și „Moțul”, a ajuns la Universitatea Cluj în 1959, pe când avea 26 de ani. Înainte de a ajunge la Cluj-Napoca, Simion Moguț mai jucase pentru Chimica Târnăveni, Dinamo Câmpina, Dinamo București și Dinamo Târgu-Jiu. Pentru „studenți”, el a evoluat timp de șapte sezoane, perioadă în care a strâns un total de 131 de meciuri cu ”U” pe piept.

Dumnezeu sa îl odihnească în pace!”, arată Universitatea Cluj.

Șapte sezoane a apărat Simion Moguț poarta Universității Cluj

Născut pe 18 aprilie 1933 la Zlatna, Simion Moguț, poreclit și „Moțul”, a ajuns la Universitatea Cluj în 1959, pe când avea 26 de ani. Înainte de a ajunge la Cluj-Napoca, Simion Moguț mai jucase pentru Chimica Târnăveni, Dinamo Câmpina, Dinamo București și Dinamo Târgu-Jiu. Pentru „studenți”, el a evoluat timp de șapte sezoane, perioadă în care a strâns un total de 131 de meciuri cu ”U” pe piept.

El își reamintea în cadrul unui interviu cum a trăit acele clipe, care aveau să rămână în istorie ca cea mai importantă performanță a „studenților”: „Eram foarte marcaţi de rezultatele bune pe care le-am avut în acel an şi am jurat că vom juca pentru a câştiga, respectiv să o facem pe „U“ să câştige primul trofeu. A fost un meci foarte greu, pe care l-am jucat pe stadionul Republicii. Am condus cu 2-0, iar în final s-a terminat 2-1. La final eram toţi foarte fericiţi. Au venit foarte mulţi oameni să ne întâmpine pe aeroport. A fost o atmosferă de nedescris. Toţi erau fericiţi… Ce n-aş da să mai trăiesc acele clipe“, scrie site-ul clubului Universitatea Cluj.

Universitatea Cluj a avut ocazia, chiar pe data de 24 mai 2023, să îi ofere legendarului portar clipe similare cu cele petrecute în1965, dar a pierdut finala Cupei României contra echipei Sepsi OSK, într-un meci dramatic decis la loviturile de departajare.