Doi poliţişti din Popricani au readus zâmbetul pe buzele unei femei. Iată întreaga întâmplare
Zilele trecute, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, pe raza comunei Trifești, Andrei și Miruna, polițiști în cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani, au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că a găsit o geantă cu bunuri și bani, pe drumul public.
Polițiștii nu au stat pe gânduri și au demarat de îndată verificările, astfel că, la scurt timp, au identificat-o pe proprietara poșetei, fiind vorba de o femeie de 32 de ani, care a pierdut geanta într-o zi importantă pentru ea, respectiv ziua în care era nașă de cununie.
„Colegii noștri i-au restituit geanta cu bunuri și cei aproximativ 7.600 de lei, proprietara fiind profund recunoscătoare femeii care a anunțat polițiștii, dar și colegilor noștri care au ajutat-o să își recupereze bunurile într-un timp atât de scurt.
O felicităm pe femeia care a predat geanta colegilor noștri, pentru gestul său și apreciem spiritul civic de care a dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi.
Totodată, suntem mândri de colegii noștri care au dat dovadă de implicare și profesionalism și care au contribuit la crearea unui final fericit al poveștii”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.