Doi miniștri brazilieni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19

de: Cristian ZAVASTIN
10:16, 21 iul. 2020

Doi miniștri brazilieni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19. Ministrul Cetăţeniei şi Ministrul Educaţiei din Brazilia au dezvăluit că au fost confirmați cu noul coronavirus la două săptămâni după ce președintele țării, Jair Bolsonaro, a fost confirmat și a intrat în carantină.

Ministrul Cetățeniei, Onyx Lorenzoni, şi Milton Ribeiro, Ministrul Educaţiei din Brazilia, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Ribeiro a dezvăluit că este pozitiv pentru COVID-19 la câteva ore distanţă de anunţul similar făcut de Lorenzoni. Ambii miniştri se află în carantină şi urmează medicaţia specifică pentru COVID-19.

Lorenzoni a scris, pe pagina sa de Twitter, că a început să simtă simptomele bolii joi și că a făcut testul vineri. El a adăugat că se tratează cu o combinație de medicamente care include clorochina și că organismul său reacționează bine la acest tratament.

Doi miniștri brazilieni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19: Tratament cu clorochină și hidroxiclorochină

Bolsonaro este el însuși un susținător al tratamentului cu clorochină și hidroxiclorochină, pe care a anunțat că îl urmează, deși specialiștii spun că acest medicament folosit, în general, pentru tratarea malariei este ineficient și chiar periculos pentru pacienții cu COVID-19.

Brazilia a depășit pragul de două milioane de infectări cu noul coronavirus și a raportat aproape 80.000 de decese de la începutul pandemiei.

Preşedintele Jair Bolsonaro a fost confirmat pozitiv pentru coronavirus pe 7 iulie şi se află carantinat sub tratament la Palatul Alvorada din Brasilia. Alţi trei oficiali guvernamentali de rang înalt au fost infectaţi împreună cu întreaga delegaţie după o vizită din luna martie efectuată în SUA.

Jair Bolsonaro, declarat împotriva măsurilor anti-COVID

„Rezultatul testului este pozitiv. Nu este un motiv de panică. Viaţa merge înainte. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa mea şi pentru rolul cu care m-a înzestrat pentru a decide viitorul acestei naţiuni numită Brazilia “, a declarat atunci şeful statului.

Deși este infectat cu COVID-19, președintele brazilian Jair Bolsonaro le-a cerut oamenilor de afaceri să „atace puternic” împotriva guvernatorului Joao Doria, care pledează pentru măsuri de izolare contra coronavirusului în statul său Sao Paulo, locomotiva economică a Braziliei.

Președintele brazilian a apărut în mod repetat în public fără a purta mască, strângând mâna suporterilor și luând băi de mulțime. El a mai criticat în mod dur liderii locali pentru restricțiile impuse și a afirmat că impactul economic provocat de carantină va produce mai mult rău decât virusul.

Cum a fost afectată America de Sud de coronavirus

Preşedinta interimară a Boliviei, Jeanine Anez, a anunţat zilele trecute că a fost testată pozitiv la coronavirus şi că se simte bine, notează AFP.

„Sunt pozitivă la COVID-19, mă simt bine, voi lucra din izolare. Împreună, vom merge înainte”, a scris pe contul său de Twitter Jeanine Anez, candidată la alegerile prezidenţiale de la 6 septembrie.

În Venezuela, numărul doi al regimului, Diosdado Cabello, este, de asemenea, infectat. În Bolivia, trei membri ai guvernului Anez, printre care miniştrii preşedinţiei, Yerko Nunez, şi sănătăţii, Eidy Roca, au făcut cunoscut în ultimele zile că au fost contaminaţi.

„Pentru că săptămâna trecută mulţi dintre aceştia au fost testaţi pozitiv la coronavirus, am făcut testul şi este, de asemenea, pozitiv”, a precizat preşedinta.

Jeanine Anez, o senatoare de dreapta, a devenit preşedinte interimar al Boliviei după demisia şi plecarea în exil a preşedintelui Evo Morales, în noiembrie 2019.