Doi iubiți din Iași, achitați pentru rele tratamente aplicate minorilor! Judecătorii au considerat că nu sunt vinovați că ar fi chinuit o copilă
Doi concubini din județul Iași au fost achitați ieri pentru rele tratamente aplicate minorilor. Judecătorii ieșeni au considerat că cei doi iubiți nu sunt vinovați că ar fi chinuit o copilă. Astfel, cel puțin deocamdată, Gheorghe Irimiță și Elena Zosin au scăpat de acuzațiile aduse de anchetatori. Cei doi fuseseră trimiși în judecată pe motiv că ar fi chinuit o copilă de numai 1 an
Doi iubiți din județul Iași au fost achitați ieri pentru rele tratamente aplicate minorilor. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus achitarea lui Gheorghe Irimiță (51 de ani) și a Elenei Zosin (37 de ani) pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
”Instanța lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către reprezentantul legal Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi de către procuror, în numele persoanei vătămate minore C.Ș.I.”, au precizat ieri judecătorii ieșeni.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.
Gheorghe Irimiță și Elena Zosin, achitați pentru rele tratamente aplicate minorilor
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor doi iubiți din județul Iași a început pe data de 28 noiembrie 2018. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași i-au trimis în judecată pe Gheorghe Irimiță și Elena Zosin sub acuzația de rele tratamente aplicate minorilor. Oamenii legii au arătat că cei doi concubini, Gheorghe Irimiță şi Elena Zosin, au intrat în vizorul lor în urmă cu aproximativ 4 ani.
”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor G.I. şi E.Z., pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. În cauză s-a reţinut că inculpaţii au o relație de concubinaj din anul 2004 şi locuiesc împreună la domiciliul inculpatului, în comuna Andrieşeni. În această perioadă, inculpata a născut 6 copii, unii dintre ei fiind luaţi în plasament. În perioada 1 septembrie 2016-13 februarie 2017 inculpaţii, prin conduita adoptată, respectiv prin omisiunea de a-i asigura un regim alimentar adecvat şi condiţii de viaţă şi de igienă corespunzătoare creşterii şi dezvoltării, au supus-o pe una dintre fiicele lor, în vârstă de 1 an, la rele tratamente, favorizând, astfel, întârzierea în dezvoltarea psihică și a limbajului, retardul psihomotor ușor și hipotrofia ponderală, care au fost de natură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică și psihică a ei”, a afirmat Dragoș Bordianu, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Bărbatul a fost condamnat în trecut
Anchetatorii ieșeni au adăugat că, în trecut, Gheorghe Irimiță a fost condamnat pentru o altă infracțiune, tot împotriva unuia dintre copiii săi.
”În anul 2008, inculpatul l-a agresat pe unul dintre fiii săi, motiv pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, fiind liberat în anul 2011. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive”, a încheiat Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Acum urmează a se vedea dacă anchetatorii vor contesta sentința în cazul celor doi ieșeni achitați pentru rele tratamente aplicate minorilor.