Doi fermieri din Iași vor investi jumătate de milion de euro, fonduri europene, în livezi. AFIR a demarat plățile către beneficiarii din Iași și din Regiunea Nord-Est

de: Raluca Costin
02:00, 21 ian. 2021

Noi fonduri europene vor fi investite de doi fermieri din Iași care vor să dezvolte afaceri de succes prin înființarea unor livezi. Investițiile în pomicultură au demarat în Iași în anul 2016, iar de atunci tot mai mulți fermieri care au vrut să obțină profituri din vânzarea fructelor au înființat afaceri în domeniu

Doi fermieri din Iași care au depus proiecte pentru accesarea fondurilor europene primesc banii de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Antreprenorii vor investi jumătate de milion de euro în înființarea unor livezi pe o suprafață de 12 hectare. Aceștia vor înființa noi plantații pomicole în comunele Ciortești și Bârnova, unde vor exista o livadă cu cireși și una mixtă. Sumele pe care le vor primi cei doi ieșeni care vor să investească în acest domeniu sunt cuprinse între 200.000 și 300.000 de euro.

Antreprenorii au contribuit și cu fonduri proprii la demararea afacerilor din domeniul pomicol, aceștia investind între 50.000 și 100.000 de euro, bani obținuți prin credite bancare. Investițiile vor fi demarate în această primăvară, imediat după ce banii vor intra în conturile beneficiarilor. AFIR a achitat deja 1,2 milioane de euro fermierilor din Iași care au înființat sau vor înființa plantații cu aluni, cireși sau mixte. De asemenea, suma achitată către beneficiarii din celelalte județe din Moldova care au accesat fonduri europene în pomicultură este de aproximativ 6 milioane de euro.

Fermierii din Iași au investit deja 1,2 milioane de euro, fonduri europene, în plantațiile pomicole

Iașul este unul dintre județele cu cei mai mulți beneficiari de fonduri nerambursabile care vor investi în domeniul pomicol. Cele mai multe plăți către acești fermieri au fost efectuate de către AFIR în anul 2020. Un sfert din cele 6 proiecte aprobate din Iași sunt în stadii avansate, iar implementarea proiectelor decurge conform planurilor de afaceri. Scopul investițiilor în cadrul submăsurilor destinate investițiilor în pomicultură este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea sau modernizarea unităților de procesare.

Beneficiarii din Iași vor primi banii europeni și pentru reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate cu pepiniere pomicole. AFIR a plătit beneficiarilor din Iași care au investit fonduri europene în mediul rural peste 20 de milioane de euro. Cu cele peste 2 milioane de euro plătite de AFIR în anul 2021 au fost achiziționate 3 utilaje agricole, valoarea proiectelor fiind cuprinsă între 300.000 și 400.000 de euro și au fost mărite exploatațiile agricole prin achiziția unor suprafețe noi de teren. Alte proiecte eligibile la finanțare pentru care s-au achitat fonduri europene au fost cele ale tinerilor fermieri depuse în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”, pentru care AFIR a plătit în anul 2021 aproape un milion de euro.

Tinerii fermieri din Iași care vor să devină antreprenori cu ajutorul fondurilor europene pot depune proiecte la AFIR

Plățile continuă și în acest an, iar ieșenii care vor să devină tineri antreprenori cu ajutorul fondurilor europene pot depune proiectele la AFIR în cadrul submăsurii 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Ieșenii plecați în diaspora pot accesa fonduri europene în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro pentru înființarea unor afaceri în mediul rural. Sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri” a fost deschisă de pe data de 4 ianuarie 2020, iar până în prezent nu a fost depus niciun proiect pe site-ul AFIR. Astfel, pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, respectiv postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este sută la sută nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/). Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09:00 și până în data de 4 mai, ora 16:00. Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info – Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1- „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.