Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut. Au cerut în schimb un lucru

de: Cristina Dascălu
10:00, 22 mai 2022

Doi adolescenți din Suceava au mers 15 kilometri cu bicicletele pentru a restitui un portofel proprietarului.

Când au ajuns la destinație, băieții nu l-au găsit pe bărbat acasă, dar i-au lăsat portofelul cu acte și 700 de lei copilului acestuia și au cerut în schimb doar să împrumute puțin o pompă, pentru a-și umfla la loc roțile bicicletelor, să se întoarcă acasă, scrie Monitorul de Suceava.

”Deja îmi programam să merg după muncă la poliție, să-l declar pierdut și să-mi refac actele. Aveam buletinul, permisul de conducere – sunt șofer profesionist, atestatul profesional și vreo 700 de lei”, a declarat bărbatul.

”Am împrumutat bani de la un coleg și am plecat imediat spre casă, cu gând că-i găsesc pe copii pe drum și pot să le mulțumesc. N-am dat de ei. Când am ajuns acasă, m-am uitat pe camere și i-am văzut. Am postat pe Facebook o imagine mai îndepărtată cu ei, cu rugămintea ca cine îi cunoaște să mă anunțe”, a spus proprietarul portofelului.

A aflat în cele din urmă cine sunt băieții și s-a dus până la ei acasă, să le mulțumească.