Doi câini de luptă au fost confiscați la Iași după un atac de stradă fără precedent! Stăpâna lor are de plătit o mică avere pentru animalele antrenate să ucidă! GALERIE FOTO / VIDEO (Exclusiv)
Judecătorii ieșeni au condamnat ieri o femeie la plata unei amenzi penale de 18.200 de lei, pentru infracțiuni privind regimul de deținere a câinilor agresivi și periculoși. În plus, Silvia Albu a fost pusă să le plătească victimelor despăguburi în valoare totală de 7.300 de euro. Întreg scandalul a izbucnit după ce mai mulți ieșeni au fost atacați pe stradă de câinii de luptă ai femeii. Pe lângă pedeapsa aplicată, magistrații au decis și confiscarea patrupedelor extrem de periculoase
Doi câini de luptă au fost confiscați după un atac de stradă fără precedent! Decizia a fost luată ieri de judecătorii ieșeni. În plus, stăpâna animalelor are de plătit o mică avere pentru patrupedele antrenate să ucidă!
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au amendat-o penal pe Silvia Albu cu suma totală de 18.200 de lei, reprezentând 910 zile-amendă, la un cuantum de 20 de lei, pentru neluarea de către proprietarul câinelui sau a deținătorului temporar a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane și lovire sau alte violențe. În plus, ieșeanca a fost obligată la plata unor despăgubiri în valoare totală de 7.300 de euro către patru victime.
„Instanța dispune confiscarea de la inculpata Silvia Albu a câinilor Isa Bella și Bambi, aflați în prezent în Padocul din comuna Tomești”, au precizat ieri judecătorii ieșeni.
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Ieșeanca Silvia Albu, acuzată de infracțiuni la regimul de deținere a câinilor agresivi și periculoși
Procesul ieșencei Silvia Albu a început pe 3 mai 2018. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au trimis-o în judecată pentru neluarea de către proprietarul câinelui sau a deținătorului temporar a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane și lovire sau alte violențe. Întreg scandalul a izbucnit după ce mai mulți ieșeni au reclamat faptul că au fost mușcați de câini pe strada Tănăsescu, din centrul orașului, precum și în zona Splai Bahlui. Agresivitatea celor doi câini a șocat o țară întreagă în momentul în care un martor al incidentelor a filmat totul și a făcut publice imaginile.
Mai apoi, imaginile de groază au ajuns în posesia procurorilor. Ancheta s-a desfășurat la foc automat, procurorii reușind să audieze mai multe părți vătămate și mai mulți martori. Este vorba despre 5 cazuri petrecute la date diferite, în care oamenii au fost mușcați, speriați și agresați de câinii din rasa American Stanffordshire Terrier, care îi aparțineau ieșencei. Ulterior, Silvia Albu a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor amintite. De altfel, acesta a fost primul dosar în care procurorii ieșeni au trimis în judecată o persoană care nu a avut grijă de câinii săi. În situații similare, proprietarii de câini au fost trimiși în judecată pentru vătămare corporală din culpă.
Atacuri susținute ale patrupedelor agresive
Anchetatorii ieșeni au stabilit că primul atac al câinilor a avut loc pe 7 decembrie 2017. Atacul a avut loc pe strada Tănăsescu împotriva unei tinere care locuia în zona respectivă. Tânăra a depus o plângere împotriva vecinei sale pe 26 ianuarie 2018, după ce a văzut că scandalul a luat amploare. Tânăra a povestit că, în momentul în care a intrat pe strada respectivă, alături de fiica ei, de 12 ani, a observat câinii, care se aflau în curtea casei, poartă era întredeschisă.
„Aceasta a declarat că, în momentul în care au fost observate de câini, exemplarele canine au început să alerge spre ele, lătrând agresiv și mârâind, încercând să sară pe ele”, au menționat procurorii ieșeni.
Cele două au luat-o la fugă pe mai multe străzi și nu au putut ajunge acasă.
„De teamă, persoana vătămată a renunțat să se mai deplaseze la domiciliu. Aceasta a mers, împreună cu fiica sa, într-un loc considerat sigur, respectiv la magazinul de scule situat pe Splai Bahlui, de unde a anunțat Poliția și o vecină”, au adăugat anchetatorii. Al doilea atac cercetat de procurori a avut loc pe 8 decembrie 2017. Atunci, o altă vecină a Silviei Albu a ieșit din curtea casei de mână cu copilul său, pentru a-l duce la pregătire. „De îndată ce au văzut-o, câinii au manifestat un comportament agresiv, au început să alerge spre ea și spre fiul său, lătrând și mârâind, inițiind fără nicio provocare un atac concomitent”, au subliniat procurorii.
Situația a fost similară în cazul celorlalte victime. Una dintre victime a fost mușcată foarte puternic și a avut nevoie de internare la Spitalul de Boli Infecțioase. La audieri, Silvia Albu a susținut că, de fapt, victimele i-ar fi provocat câinii. Aceasta a mai afirmat că patrupedele nu ar fi atacat și mușcat victimele dacă acestea nu ar fi țipat.