Doctor Monica Holicov: ”Noi ,oamenii putem remodela lumea din jurul nostru prin inginerie genetică”
Doctor în pandemie
Noi ,oamenii putem remodela lumea din jurul nostru prin inginerie genetică, dar nu am înţeles complexitatea echilibrului în care trăim. Şi ceva a scăpat cumva de sub control. Ceva minuscul, nevăzut ce se transmite atât la prietenul pe care îl strângi în braţe cât şi la duşmanul pe lângă care treci în fugă. Aşadar ce urmează? Primul pas ar fi să înlocuim panica şi profeţiile apocaliptice cu previzionarea acelui viitor deloc îndepărtat în care noi, oamenii STĂM ACASĂ într-o deconcertantă dezamăgire , dar bucarandu-ne de perspectiva existenţei alături de :internet, tv, bitcoin, inteligenta artificială, big dată, blockchain, falsă socializare virtuală,algoritmi biotehnologici şi cu o nouă ideologie:aceea a şomajului în masă şi asistând la apariţia unei noi clase inutile –cea a oamenilor.
Ca şi definiţie prin pandemie se înţelege răspândirea globală a unei boli. Istoria pandemiilor demonstrează valorile sociale şi umane ale civilizaţiei noastre , dar nu poate prezice viitorul: cât va dura, câţi vor muri şi care vor fi efectele pe termen lung , dar numărul mare de doctori care au murit arată că ele pun în pericol în primul rând viaţa celor care îngrijesc sănătatea oamenilor. Sute de doctori şi voluntari au murit în Europa medievală în timpul ciumei şi holerei, în timpul gripei spaniole de după primul război mondial, în timpul febrei galbene, a epidemiei de Ebola din 2014, dar şi acum în 2020 când în china şi în Italia au fost internaţi mulţi şefi de secţie de terapie intensivă care au stat la capul celor afectaţi de coronavirus. Afectarea sănătăţii doctorilor în perioade de criză, reflectă empatia acestora faţă de suferinţă ,curajul de a se supune riscului în încercarea de a îngriji pe alţii şi asta trebuie să aibă în vedere şi guvernanţii. Din păcate la investirea guvernului Orban, aprope toţi miniştrii aveau costume de protecţie , pe când noi, cei din prima linie , care luăm contact direct cu bolnavii ,nici măcar nu le-am văzut cum arată. Ei toţi s-au testat , iar noi nu putem testa nici bolnavi gravi cu criterii serioase de suspiciune a bolii, pe motiv că nu sunt suficiente teste. Iar atâta timp cât nu sunt suficiente teste nici nu vom şti adevărată valoare a pandemiei din România pentru că cei mai mulţi dintre noi probabil că suntem deja contaminaţi după ce într-o zi am consultat 25- 30 de paciente fără a avea costum de protecţie, dar facem parte din cei mulţi , aproape 95% de norocoşi care sunt asimptomatici şi fac forme uşoare sau medii de boală .
În istoria omenirii au existat mai multe epidemii ,dar patogenii au reuşit cumva să scape reapărând din când în când. Europa medievală a fost decimata de tifos, de lepră, variolă sau ciuma. Au existat apoi răbufniri ale ciumei şi prin 1950 în New York, în china town când primarul a închis zona chinezească nelăsând să iasă pe nimeni de acolo , bineînţeles cu excepţia albilor. Focare de ciumă există şi acum în lume pentru că Yersinia pestis , bacilul care produce asta nu a dispărut de pe faţa pământului cu toate medicamentele şi vaccinurile descoperite. Vaccinul împotriva variolei a fost descoperit prin 1800 , dar a fost nevoie de 200 de ani ca această boală să fie declarată eradicată în 1960. Şi cu toate că nu mai există variola, formă de boala generalizată, virusul trăieşte , măcar în unele laboratoare. Sifilisul ,mortal în secolul trecut (nota bene la Eminescu) nu ar fi putut dispărea decât prin abstinenta sau relaţii monogame, iar astăzi în secolul XXI cu abundenţa de antibiotice şi prezervative care l-ar putea eradica nu a dispărut ci este în floare. Gripă spaniola din 1918 a decimat jumătate din populaţia globului şi a durat 2 ani omorând 100 milioane de oameni , mai mult decât în cele două războaie , dar virusul H1N1 a reapărut speriind din nou lumea prin 2006 ,dar panica creată virtual nu s-a manifestat şi în pandemie . În 1980 apare HIV-ul şi chiar dacă antiretroviralele sunt din ce în ce mai eficiente şi au scăzut drastic mortalitatea, Hiv încă există aproape endemic în anumite comunităţi africane. Sper să înţelegeţi că imunizarea personală prin contactul cu ceilalţi şi nu izolarea ne vor salva de coronavirus….el va exista şi la anul şi peste doi ani…. aşa că fac totul ca să îmi cresc imunitatea naturală: gândesc pozitiv, dorm 8 ore pe noapte, mănânc vegetarian, meditez rar (la isteria din jurul meu), râd mult, mă rog la divinitate pentru cei pe care îi iubesc, încerc să fac sport (măcar dând cu mopul ) şi mai ales merg la muncă zilnic…. ca să socializez cu micul ghemotoc de viaţă, minunea supremă, pe care o ţin în braţe câteva secunde……..
Se ştie că oamenii cred şi gândesc mai curând în poveşti şi în mituri decât în fapte aşa cum este cel care îşi imaginează că îl doare capul pentru că are o tumoră pe creier în faza terminală sau cum cred acum unii că vor muri de coronavirus decât de infarct sau de moarte naturală.. Experimentul cu oaia şi lupul puşi în cuşti diferite unul în fata altuia soldat cu moartea oii pe fond de stres pare irelevant dacă este singular, dar devine relevant când repetat ovina moare când vede lupul deoarece ştie ce I se poate întâmpla , după întâlnirea cu prădătorul. Aşa că cercetătorii au încercat şi altceva punând în locul oii, un ied ce nu cunoscuse încă carnagiul lupului asupra turmei . Şi, surpriză a fost mare:iedul nu a murit precum adulţii…era prea inocent şi prost ar zice unii…. când televiziunile trimit doar mesaje negative, arătându-ne coloane de sicrie, ne arată intubaţii din spitalele italiene, calculează zilnic numărul morţilor, autorităţile ne ţin în case , făcându-ne inutili şi scăzându-ne zilnic încrederea că am putea măcar supravieţui dacă ne-am inbolnavi, ne pun în ipostaza unui miel timorat de către lupul corona… şi astfel ne lăsăm păcăliţi de declaraţiile statului care incriminează tocmai victima,omul simplu din diaspora care vine să îşi vadă nevasta şi copii de paşte, cauta vinovaţi în noii ciumaţi inbolnaviti prin nevoi şi prin lipsuri de un virus ce le atacă imunitatea, declară stare de urgenţă , închide fabricile şi şcolile, etalandus-şi forţă prin discursuri comuniste şi prin anunţarea de legi marţiale dacă ieşi din casa încercând să îşi ascundă profundă ignoranţă şi prostie. când toţi doctorii din lume tipa la unison: TESTARE, TESTARE, TESTARE, tu statule roman nu numai că bagi capul în pământ ca struţul, necumparand teste dar nici nu laşi pe unii care pot să facă asta, pe motiv că s-ar inbogati, închizi bisericile de paşte, luând poporului român singurul sentiment de care el nu s-a despărţit niciodată: credinţa în protecţia divină , E adevărat că e e dreptul meu să te critic , Statule, dar nu vreau să o fac doar de dragul criticii ci o să ofer şi câteva soluţii: va urma…. ” semnat Dr. Monica Holicov – Maternitatea Cuza Voda Iaşi