Divorț răsunător în lumea bună a Iașului! Cum și-au împărțit averea un profesor universitar și o doctoriță! Acuzațiile care au distrus familia celor doi soți! (Exclusiv)

de: evelina.chitoroaga
02:00, 10 sept. 2020

Divorț în lumea bună a Iașului! Cum și-au împărțit averea un profesor universitar și o doctoriță! Cei doi au fost nevoiți să ceară ajutorul judecătorilor, pentru a-și împărți averea. În joc era nu doar un apartament, ci și diferite bunuri mobile.
Astfel, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au luat o decizie în partajul de bunuri comune dintre profesorul universitar Florin N. și doctorița Cristina M.

„Instanța ia act de renunțarea apelantei Cristina M. la cererea de apel formulată împotriva sentinței civile din 2019 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează. Obligă apelanta către intimat la plata sumei de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, au precizat magistrații ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Medicul și profesorul universitar au împărțit covoare, dulapuri, scaune și televizoare: până și caloriferul a fost prevăzut în sentință!

Procesul dintre cei doi foști soți a început în cursul anului 2016. Inițial, Judecătoria Iași a admis în parte cererea formulată de profesorul universitar Florin N. în contradictoriu cu doctorița Cristina M. Astfel, instanța a constatat că cei doi foști soți au dobândit în cote de 70 la sută (el) și 30 la sută (ea) apartamentul situat în municipiul Iași și bunuri mobile reprezentate de calculator, laptop, televizor, sistem audio. De asemenea, s-a constatat că valoarea totală a bunurilor imobile și mobile este de 203.815 lei.

Judecătorii i-au atribuit profesorului Florin N. apartamentul și bunurile mobile, el fiind obligat la plata către doctoriță a sumei de 61.144 de lei, cu titlu de sultă. Pe de altă parte, instanța a obligat-o pe doctoriță la plata către fostul soț a sumei de 14.749 de lei, cu titlu de contravaloare a bunurilor mobile comune înstrăinate (paturi, saltele, birou și etajeră, scaun ergonomic, covor, lustră, masă de sticlă și două scaune și calorifer, dulap perete, dulap chiuvetă, oglindă, mașină de spălat, cuier, dulap cu oglindă, covoare, canapea, scaun ergonomic, dulap cărți, sistem de aer condiționat, 3 scaune tip bar, dulap și modul suspendat, aragaz, frigider, masă pliantă și 4 scaune, perdele și draperii).

Profesorul universitar, obligat să îi achite doctoriței suma de 46.395 lei

Magistrații ieșeni au mai decis compensarea datoriilor reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv suma de 14.749 de lei. Astfel, profesorul universitar a fost obligat să îi achite doctoriței suma de 46.395 de lei.
De asemenea, judecătorii au constatat că cei doi foști soți au împreună un contract de credit încheiat cu o bancă încă de pe data de 9 mai 2006. Așadar, fiecare a fost obligat să achite jumătate din suma rămasă de plată. Pe de altă parte, instanța a respins cererea profesorului Florin N. de a se constata dreptul de creanță generat de contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului din Iași.

De unde au pornit neînțelegerile dintre cei doi foști soți

Prin acțiunea înregistrată în instanță pe 25 iulie 2016, profesorul universitar Florin N. a cerut, în contradictoriu cu fosta soție, Cristina M., împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. În joc erau apartamentul cumpărat în 2006, dar și bunurile mobile ce se aflau în locuință. Acesta a mai solicitat împărțirea datoriei comune, reprezentând suma rămasă de achitat din creditul pentru achiziționarea apartamentului, în cuantum de 32.533 de franci elvețieni (echivalentul a 135.013,56 lei).

„Ne-am căsătorit pe 8 iulie 2000. La data căsătoriei, eu lucram la un liceu, ca profesor. În anul 2002, eu am devenit profesor la Universitatea „Al.I. Cuza”, din Iași. La data căsătoriei, pârâta era studentă în cadrul Facultății de Stomatologie. Eu și tatăl ei am ajutat-o și am sprijinit-o financiar în vederea terminării studiilor. De la data terminării studiilor și până în anul 2006, ea a făcut practică plătită în cadrul clinicilor universitare în care se efectuau gărzi, primind venitul minim pe economie de la acea dată. Din anul 2006, pârâta, cu sprijinul financiar al meu și al tatălui ei, și-a deschis un cabinet stomatologic, pentru a-și exercita profesia. Din punct de vedere fiscal, acest cabinet era anual în pierdere”, a precizat profesorul universitar Florin N. în fața instanței.

Profesorul universitar: „Am fost de acord să contractăm un credit în franci elvețieni pentru a achiziționa un imobil…”

Profesorul universitar a mai susținut că, în anul 2002, la câteva zile după nașterea fetiței lor, ei au semnat un contract de comodat în calitate de comodatari, prin care au primit în folosință, cu titlu gratuit de la tatăl doctoriței, apartamentul situat în lași. Astfel, aceștia s-au obligat prin contract să suporte împreună toate cheltuielile ce privesc întreținerea apartamentului și cele privind reparațiile necesare.

„Eu am fost cel care a suportat toate cheltuielile de efectuare a reparațiilor, îmbunătățirilor, amenajării apartamentului deținut cu titlu de comodat, precum și toate cheltuielile de întreținere a apartamentului, la acea dată fiind singurul care avea un loc de muncă și care aducea venituri în familie, pârâta fiind încă studentă. Am fost de acord să contractăm un credit în franci elvețieni pentru a achiziționa un imobil, în care, pe baza unui contract de comodat, pârâta să-și poată exercita profesia de medic stomatolog”, a adăugat profesorul universitar Florin N.

El a mai spus că, după cumpărarea apartamentului, el ar fi făcut cheltuielile necesare amenajării acelui spațiu pentru obținerea autorizațiilor de funcționare și pentru ca doctorița să-și poată exercita profesia în cele mai bune condiții.

„În timp, cu sprijinul tatălui ei, pârâta a echipat cabinetul cu echipamente specifice, însă, chiar și așa, nu a avut succes în atragerea clientelei. În ultimii ani, pârâta participa în țară și în străinătate la conferințe organizate în legătură cu activitatea de stomatolog, profitând de astfel de ocazii pentru a pleca în vacanțe, în timp ce eu lucram permanent pentru a asigura plata ratelor, a cheltuielilor de întreținere și a celorlalte cheltuieli care interveneau inevitabil în viața de familie”, a subliniat reclamantul.

Relație extraconjugală reclamată de bărbat

Profesorul universitar a mai susținut că, pe fondul unei relații extraconjugale inițiată de femeie, ei au divorțat de comun acord.

„După introducerea cererii de divorț, pârâta nu m-a mai primit în apartamentul deținut de amândoi cu titlu de comodat. Mi-a împachetat lucrurile personale. La acel moment, eu am luat din locuința comună unul dintre cele 3 televizoare, calculatorul personal, un laptop și sistemul audio. Atunci, pârâta mi-a făcut chiar o plângere penală pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de furt!”, a mai spus profesorul universitar.

În cele din urmă, profesorul universitar, prin avocat, a invitat-o pe doctoriță să discute, pentru a-și împărți bunurile pe cale amiabilă. Conform bărbatului, singura variantă pe care doctorița a fost dispusă să o discute a fost cea care presupunea atribuirea apartamentului, spunând că urmează să vândă imobilul, pentru a achita creditul.

Ce a spus doctorița: „M-a ajutat tatăl meu!”

Pe 15 noiembrie 2016, medicul stomatolog Cristina M. a depus la dosar o întâmpinare și o cerere reconvențională în dosarul de împărțire a averii. Mai exact, aceasta a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul împărțirii bunurilor comune. Doctorița le-a cerut judecătorilor să rețină în favoarea ei o cotă de contribuție majorată la dobândirea acestora, în procent de 70 la sută, iar, în favoarea profesorului universitar, cota de 30 la sută. Mai mult, aceasta a cerut să-i fie atribuit apartamentul și să fie obligată la plata unei sulte corespunzătoare cotei de contribuție.

„Susținerile reclamantului nu au un suport real. Noi ne-am căsătorit când eram amândoi la începutul vieții de adult. Eu eram încă studentă, iar reclamantul era profesor la un liceu. Eu provin dintr-o familie cu o situație financiară bună. Din timpul studenției, tatăl meu m-a ajutat lunar, prin depunerea unei sume de bani în contul meu. Din dorința de ne ajuta, tatăl meu ne-a pus la dispoziție un apartament în care să locuim, nu am plătit chirie, astfel aducând o economie considerabilă în bugetul familiei, pe o perioadă de peste 10 ani”, a afirmat doctorița Cristina M.

Ea a adăugat că, în acel apartament, fostul ei soț nu a făcut îmbunătățiri semnificative, iar sumele cheltuite pentru utilarea apartamentului au venit din partea ambelor părți.

„Au rămas bani de la nuntă!”

Doctorița Cristina M. a mai afirmat că, după nuntă, cei doi soți au rămas cu o sumă de bani ce s-a cheltuit în casă.

„Mai apoi, tatăl meu a cumpărat din bani proprii centrala termică, tâmplăria a fost comandată și plătită de mine. Reclamantul a cumpărat piese de mobilier și câteva obiecte electrocasnice. Cele două televizoare despre care se face vorbire au fost cumpărate de mine, prin firma mea. Mai mult, de la absolvirea facultății și până în prezent, eu am lucrat în permanență. Pe de altă parte, pentru cumpărarea apartamentului, eu am avut o contribuție mai mare, avansul de 9.790 de euro fiind plătit de mine. Astfel, în urma vânzării unui apartament proprietate personală, am încasat suma de 21.250 de euro, din care am acoperit avansul”, a mai afirmat medicul stomatolog.

În continuare, doctorița a susținut că, de fapt, căsnicia s-a destrămat dintr-un alt motiv decât cel indicat de către fostul ei soț.

„În ce privește contribuția părților în timpul căsătoriei, deși reclamantul ar avea aparent dovada unor venituri lunare mai mari, acesta nu aducea integral aceste venituri în casă. Reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, acesta fiind și unul din motivele pentru care căsnicia noastră s-a destrămat. De asemenea, reclamantul obișnuiește să joace la pariuri sportive, investind sume destul de importante în această activitate”, a declarat Cristina M. în instanță.

După emiterea primei sentințe, aceasta a fost contestată, dosarul ajungând la Tribunalul Iași. Ulterior, doctorița și-a retras apelul în dosarul privind împărțirea averii.