Distrugeri uriaşe provocate de bombardamentele Rusiei în Borodyanka. Blocuri încă locuite au fost distruse

de: Carmen Ciobanu
13:19, 03 mart. 2022

Noi imagini cu distrugeri uriaşe provocate de bombardamentele Rusiei în Borodyanka. Acestea arată amploarea dezastrului lăsat în urmă de atacurile rusești.

Imaginile făcute publice joi dimineață, 3 martie, arată distrugerile uriașe provocate de bombardamentele Rusiei în apropiere de Kiev, la Borodyanka.

Imaginile transmise de serviciul de urgență de la Kiev arată zone rezindențiale, locuite de civili, distruse de bombardamentele puternice ale ruşilor

Distrugeri uriaşe provocate de bombardamentele Rusiei în Borodyanka

Au fost înregistrate distrugeri uriaşe provocate de bombardamentele Rusiei în Borodyanka. Localitate aflată la nici 60 de km de Kiev, acesta este un sat de importanță strategică pentru ruși. Este regiunea în care acum rușii merg cu toate forțele pentru a putea ajunge la capitală Ucrainei.

Imaginile transmise de serviciul de urgență de la Kiev arată zone rezindențiale, locuite de civili, distruse de bombardamentele puternice ale ruşilor.

Blocuri întregi au fost distruse, autoritățile precizând că este posibil ca în ele să fi fost oameni care să nu fi reușit să se evacueze. Asupra zonei acestora au fost lansate rachete din avion.

Şi din Harkov au fost făcute publice noi imagini. Acolo străzile arată ca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe străzi apărând cratere imense după bombardamentele puternice.

Borodyanka este regiunea în care acum rușii merg cu toate forțele pentru a putea ajunge la capitală Ucrainei

Acum exact o săptămână, Rusia lansa primele bombe peste Ucraina, iar de atunci, tirurile de artilerie şi rachete nu s-au oprit nici măcar pentru o clipă. În ultimele zile, armata lui Putin şi-a concentrat atacurile în special asupra oraşelor ucrainene, inclusiv asupra zonelor rezidențiale, unde nu sunt obiective militare.

Rușii au cucerit orașul Herson

După o săptămână în care s-au dat lupte crâncene, a fost confirmat primul succes important al armatei ruse, prin cucerirea orașului Herson. În acest context, ministrul ucrainean al Apărării a făcut un apel la ”rezistență totală” împotriva trupelor ruse. De asemenea, avansul trupelor ruse către Kiev a înregistrat puţine progrese în ultimele trei zile, iar Harkov şi Mariupol rămân în mâinile ucrainenilor.

Şeful administraţiei regionale, Ghenadi Lahuta, a îndemnat locuitorii orașului Herson să stea acasă, spunând că „ocupanţii (ruşi) sunt în toate cartierele oraşului şi sunt foarte periculoşi”. La rândul său, primarul Igor Kolihaev a anunţat că a discutat cu „oaspeţi înarmaţi” într-o clădire a administraţiei din Herson, referindu-se la trupele ruseşti.

„Nu avem arme şi nu suntem agresivi. Am arătat că lucrăm pentru a securiza oraşul şi încercam să facem faţă consecinţelor invaziei. Întâmpinăm dificultăţi uriaşe cu colectarea şi înmormântarea morţilor, livrarea de alimente şi medicamente, colectarea gunoiului, gestionarea accidentelor”, a spus Igor Kolihaev.

El a asigurat cetățenii că nu le-a făcut nici o promisiune ruşilor, ci pur şi simplu le-a cerut să nu se tragă în oameni. A anunțat însă că va intra în vigoare o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii în oraş şi o restricţie a circulaţiei maşinilor.

Reamintim, în această dimineață de 3 martie au fost făcute publice noi imagini cu distrugeri uriaşe provocate de bombardamentele Rusiei în Borodyanka.

În Borodyanka, străzile arată ca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe străzi apărând cratere imense după bombardamentele puternice