Discuții între China și SUA, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

de: Tanase Madalina
23:32, 14 mart. 2022

Reprezentanții Chinei și ai Statelor Unite ale Americii au purtat discuții „lungi și intense”, la Roma, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Casa Albă a confirmat faptul că Jake Sullivan, consilierul pentru Siguranță Națională al președintelui Joe Biden, a avut discuții „substanțiale„ cu Yang Jiechi, directorul Oficiului guvernamental chinez pentru Afaceri Externe și membru al Biroului Politic al Partidului Comunist chinez.

Conform sursei citate, „întâlnirea de luni este o continuare a reuniunii în format virtual din 15 noiembrie 2021 a președinților Joe Biden şi Xi Jinping”.

Discuții lungi pe tema războiului între americani și chinezi

Conform precizărilor oficiale, „au fost discuții substanțiale pe tema războiului Rusiei împotriva Ucrainei iar cei doi oficiali au evidențiat importanța menținerii deschise a liniilor de comunicare între Statele Unite şi China”.

După întâlnirea de la Roma, care a durat aproximativ șapte ore, un oficial de rang înalt de la Washington a afirmat că este „profund îngrijorătoare” atitudinea Chinei, de aliniere la poziția Rusiei în conflictul din Ucraina.

„Discuțiile de la Roma au fost intense și directe”, a declarat oficialul american, sub protecția anonimatului.

Oficialii americani au avertizat China cu privire la acordarea de asistență Rusiei

Anterior, oficiali de la Washington au avertizat Beijingul că se va expune consecințelor dacă va oferi asistență Rusiei, țară vizată de sancțiuni economice masive din cauza războiului din Ucraina.

China, care are relații bune cu Rusia, a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a pledat în mai multe rânduri pentru respectarea suveranității națiunilor și a cerut Moscovei să găsească o soluție diplomatică.

„Situația din Ucraina este într-adevăr preocupantă. Acum, prioritatea este să evităm ca actuala situație tensionată să escaladeze sau chiar să scape de sub control”, a declarat duminică seară Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei din Washington, citat de postul BBC și Reuters.

China neagă că Rusia ar fi cerut asistență militară

Solicitat să comenteze informațiile difuzate de cotidianul Financial Times privind o presupusă cerere a Rusiei pentru a primi asistență militară şi economică din China, Liu Pengyu a răspuns: „Nu am auzit deloc despre aceste lucruri”.

În cursul zilei de luni, Ministerul de Externe de la Beijing a negat că Rusia ar fi cerut asistență militară din partea Chinei. Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al instituției, a denunțat, potrivit CNN, „dezinformarea răspândită de partea americană”.

La rândul său, Kremlinul a anunțat, potrivit CNBC, că „Rusia are capabilitățile de a efectua operațiunea din Ucraina”, și că nu a cerut asistență Beijingului.