Discuții codificate între traficanți de etnobotanice din Iași! „Dar nu mai ai… «lapte»? Nimic?!” (EXCLUSIV)

de: Redacția BZI
02:00, 04 iul. 2022

Anchetatorii au surprins discuții codificate între traficanți de etnobotanice din Iași. Totul a ieșit la iveală într-un dosar penal. Astfel, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Robert Drăgan la 3 ani de pușcărie, pentru constituirea unui grup infracțional organizat şi efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată

Discuții codificate între traficanți de etnobotanice din Iași! Totul a ieșit la iveală într-un dosar penal. Așadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat recent pe Robert Drăgan la 3 ani de pușcărie, pentru constituirea unui grup infracțional organizat şi efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta fiind deja contestată de către anchetatorii ieșeni.

Robert Drăgan, acuzat de operațiuni cu substanțe interzise

Procesul lui Robert Drăgan a început pe data de 18 ianuarie 2022. Procurorii ieșeni l-au trimis în judecată sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat şi efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. De fapt, cazul ieșeanului a fost disjuns dintr-un alt dosar. Asta după ce ieșeanul a fost reţinut şi, mai apoi, arestat preventiv de pe data de 17 martie 2021.

Conform anchetatorilor, mai mulți indivizi din Iași ar fi comandat din Olanda și ar fi plătit produse etnobotanice care erau aduse în România prin intermediul unor firme de transport.

Discuții codificate între traficanți de etnobotanice din Iași

Oamenii legii au efectuat, în cauză, interceptări ale convorbirilor telefonice. Așadar, situaţia este, în primul rând, susţinută de următoarele interceptări telefonice, din data de 9 februarie 2021, la ora 12:32:19:

“R. P. C.: – Alo!

D.: – Dar ce faci, măi (neinteligibil)?

P. C.: – Dar ce să fac, prietene, bine. Tu ce faci?

D.: – Ai mai fost la muncă?

P. C.: – Da, dar de-abia am venit de la muncă. Am fost azi și am vorbit acolo și mi-a spus să mă duc mâine la garaj.

D.: – Da?

P. C.: – Da!

D.: – Și? Te-a chemat cineva în oraș?

P. C.: – Da!

D.: – A! Și vii în oraș, îh?

P. C.: – Da-s aici!

D.: – Da?

P. C.: – Îhî!

D.: – Dar nu mai ai… «lapte»? Nimic?!

P. C.: – Nu știu, frate! Uite, mă sună și cineva, mă sună, frățică!

D.: – A, dar ești în oraș acum, nu?!

P. C.: – Da, îs aici la…

D.: – Ei, hai, hai, hai, vorbim!

P. C.: – Hai!”

„Vii și tu pe aici, nu?!”

Pe data de 10 februarie 2021, la ora 10.08, conform verificării aplicaţiei societăţii de curierat, coletul figura cu menţiunea: „Coletul urmează să fie livrat în cursul zilei. Iași”, iar la scurt timp, respectiv la ora 10:13:26, inculpatul l-a contactat din nou pe un alt inculpat, pentru a-i reaminti că trebuie să vină la adresa respectivă, în vederea ridicării coletului în cauză:

“R. P. C.: – Da!

D.: – Dar ce faci (neinteligibil)? Ai mai fost la muncă?

P. C.: – Da, da, da. Îs aici!

D.: – A…

P. C.: – Da, mai durează vreo 10 minute, un sfert de oră până ne cheamă înăuntru acolo, că proba am dat-o!

D.: – Da?

P. C.: – Da!

D.: – Ei…

P. C.: – Tre’ să mă cheme înăuntru acolo, ca să-mi spună la ce oră vine mâine…

D.: – Îh…

P. C.: – Și mă pornesc… dar mai sună-mă tu în 10 minute, un sfert de oră!

D.: – Ei, dar eu îs pe centru, dacă așa, vii și tu pe aici, nu?

P. C.: – Ei, bun, hai!

D.: – Ha’, ha’, ha’!”

Acum, un individ a fost trimis la temniță de judecători, după ce anchetatorii au surprins discuții codificate între traficanții de etnobotanice din Iași.