Discuții ale primarului Mihai Chirica cu premierul Ludovic Orban pentru găsirea celor mai bune soluții de implementare a noilor restricții
Primarul Mihai Chirica s-a consultat cu Premierul României în vederea implementării noilor măsuri impuse de pandemie pentru activitatea din piețele agroalimentare.
Având în vedere numeroasele întrebări apărute în spaţiul public cu privire la deciziile adoptate la nivel naţional faţă de activitatea în pieţele agroalimentare din România, primarul Mihai Chirica a avut o discuţie telefonică în această dimineaţă cu premierul Ludovic Orban pentru identificarea celor mai eficiente soluţii în acest sens.
„Discuţia cu Primul Ministru a avut ca subiect activitatea din pieţe aşa cum a fost ea reglementată de ultimele decizii adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a avut în vedere două aspecte importante: pe de o parte, în ciuda aplicării restricţiilor în pieţe, trebuie să asigurăm comercializarea unor cantităţi de produse agroalimentare care să satisfacă cererea cumpărătorilor, iar pe de altă parte, trebuie să asigurăm cele mai bune măsuri sanitare astfel încât sănătatea atât a producătorilor, cât şi a cumpărătorilor să nu fie pusă în pericol. Discuţiile cu Primul Ministru au fost cât se poate de constructive de pe urma cărora am creionat deja unele soluţii, ocazie cu care doresc să-i mulţumesc public pentru receptivitate”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Soluții pentru toate piețele agroalimentare din Iași
În urma discuţiei cu Primul Ministru, edilul-şef a decis ca în toate pieţele agroalimentare din Iaşi să fie identificate cele mai bune soluţii de funcţionare care să satisfacă atât cumpărătorii, dar şi producătorii autorizaţi, pe toată durata restricţiilor anunţate (30 de zile), astfel:
- în Piaţa Independenţei (piaţă închisă), producătorii care comercializau produse în interiorul pieţei vor fi mutaţi în Piaţa Păcurari (piaţă deschisă), iar pentru comercianţii de flori s-a decis că aceştia îşi pot comercializa marfa în exteriorul pieţei, în zona de acces dinspre bulevardul Independenţei.
- pentru producătorii din Piaţa Hala Centrală, zona închisă, s-a decis mutarea lor în zona deschisă aferente aceleiaşi pieţe. Pentru magazinele din interiorul pieţei, acestea vor putea funcţiona în regim normal, cu condiţia respectării tuturor normelor sanitare impuse la nivel naţional: distanţare fizică, purtarea măştii, folosirea dezinfectanţilor, acces restricţionat de persoane în punctul de desfacere pentru evitarea aglomeraţiei, precum şi deschiderea trapelor de pe suprafeţele vitrate.
- pentru comercianţii de produse lactate din pieţele agroalimentare din Alexandru cel Bun şi Nicolina, aceştia îşi vor putea comercializa produsele în exteriorul halelor special destinate, în incinta pieţei, fără a folosi vitrinele frigorifice, dar fiind faptul că temeperaturile exterioare permit în acest moment comercializarea produselor lactate fără a pune în pericol sănătatea cumpărătorilor. Produsele lactate care vor fi comercializate în acest sens vor fi în mod obligatoriu înfoliate sau ambalate, iar vânzarea acestora se va face în cele mai stricte condiţii de respectare a normelor sanitare.
- Primăria Municipiului Iaşi va continua, şi în perioada următoare, organizarea Pieţei de Week-end, piaţă destinată în special producătorilor locali din judeţul Iaşi. Dacă se observă că există o cerere mărită de produse pentru această piaţă, se va analiza posibilitatea prelungirii organizării şi în timpul săptămânii, segmentul stradal destinat activităţii pieţei rămânând închis (str. I. C. Brătianu – str. 14 Decembrie 1989).
Mihai Chirica: „Vreau ca acest dialog să continue într-un mod cât mai transparent şi noi
În adoptarea acestor decizii, primarul Mihai Chirica s-a consultat şi cu reprezentanţii producătorilor din Iaşi, urmând ca discuţiile să continue şi în următoarea perioadă astfel încât să fie adoptate cele mai bune decizii care să satisfacă pe toţi cumpărătorii din municipiul Iaşi.
„Vreau ca acest dialog să continue într-un mod cât mai transparent şi noi, ca autoritate locală, dacă observăm că cererea de produse va creşte în perioada următoare, cu siguranţă vom adopta şi alte măsuri, inclusiv cu deschiderea şi a altor puncte volante de pe raza municipiului Iaşi, în special în arealul pieţelor consacrate deja. Mai mult decât atât, suntem pregătiţi să continuăm această abordare mai ales în perioada următoare, când se apropie sărbătorile specifice sfârşitului de an, iar cererea de produse tradiţionale va creşte semnificativ”, a mai afirmat primarul Mihai Chirica.
Controale ale Poliției Locale
În altă ordine de idei, edilul-şef a dispus Poliţiei Locale să efectueze un control minuţios a tuturor comercianţilor din pieţele agroalimentare ieşene, acţiune care a demarat şi care s-a concretizat deja cu identificarea unor comercianţi care nu deţineau acte de provenienţă a produselor vândute şi nici certificatul de producător.
„Ştiu că deciziile adoptate la nivel naţional au creat câteva discuţii în spaţiul public în special în ceea ce priveşte activitatea din pieţe în competiţie cu super şi hypermarket-urile. Prin aceste măsuri sper că am lămurit faptul că autorităţile nu doresc altceva decât evitarea creşterii numărului de îmbolnăviri cauzate de noul coronavirus. Sunt sigur că după discuţia cu Primul Ministru şi deciziile luate sunt în măsură să răspundă la toate întrebările legate de activitatea din pieţele agroalimentare. Vreau să subliniez că îmi doresc ca toţi producătorii să îşi poată comercializa produsele în siguranţă, iar cererea ieşenilor să fie satisfăcută, chiar dacă situaţia în acest moment este una deosebită”, a conchis primarul Mihai Chirica.