Directorul general al OMS: Lumea este aproape de o prăbușire morală catastrofală
Lumea este la un pas de „o prăbușire morală catastrofală” în ceea ce privește împărțirea vaccinurilor anti-Covid, a avertizat, luni, șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), solicitând statelor și producătorilor să răspândească dozele echitabil în toată lumea.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că perspectiva distribuției echitabile este “într-un mare pericol” precum este și schema de distribuire a vaccinurilor – COVAX, menită să dea startul furnizării serurilor de luna viitoare, potrivit Reuters.
El a precizat că 44 de acorduri bilaterale au fost semnate anul trecut iar cel puțin 12 dintre ele au fost încheiate anul acesta.
“Aceasta ar putea întârzia livrările COVAX și să creeze exact scenariul care ar fi trebui evitat prin COVAX, prin adunarea excesivă a stocurilor într-o parte și lipsa unui răspuns coordonat, pe lângă perturbări sociale și economice continue”, a spus acesta.
O astfel de “abordare «eu primul»” i-a lăsat pe cei mai săraci și vulnerabili în fața riscului, a explicat acesta la deschiderea anuală a videoconferinței membrilor executivi ai OMS.
“Trebuie să fiu categoric: lumea este la un pas de o prăbușire morală catastrofală – iar prețul pentru aceasta va fi plătit cu vieți din cele mai sărace țări.
În timp ce vorbesc pe limba accesului echitabil, unele țări și companii continuă să prioritizeze acorduri bilaterale, evitând COVAX, mărind prețurile și încercând să sară în fața cozii. Acest lucru este greșit”.
“În cele din urmă, aceste acțiuni nu vor face decât să prelungească pandemia”, a adăugat Tedros, îndemnând țările să evite aceleași greșeli făcute în timpul pandemiilor de H1N1 și HIV.
Bătaia la nivel mondial pentru vaccinuri s-a intensificat pe măsură ce mai multe variante infecțioase ale virusului au intrat în circulație.
Tedros a afirmat că peste 39 de milioane de doze de vaccin au fost alocate în 49 de țări cu venituri ridicate, în vreme ce o țară săracă a primit doar 25 de doze.
Un delegat din Burkina Faso, din partea grupului african, și-a exprimat temerile la întâlnire că doar câteva țări au “aspirat” majoritatea stocurilor.
În lipsa unor acorduri pentru vaccinuri, obținute prioritar de UE, state din afara blocului comunitar au rămas să ceară ajutor de la acesta.
Ucraina, care nu obţinuse nicio doză de vaccin împotriva COVID-19, a cerut săptămâna trecută mai mult ajutor din partea țărilor Uniunii Europene în procurarea serului, după ce guvernul său a refuzat achiziționarea vaccinului Sputnik V, dezvoltat de Rusia.
De asemenea, România a donat Republicii Moldova, țară ce nu-și permite achiziționarea multor seruri, 200.000 de doze ale vaccinului anti-Covid. De asemenea, UE promite că va sprijini Chișinăul în asigurarea țării cu vaccin.
Cea mai importantă ședință din istoria OMS
Observatorii spun că această întâlnire a consiliului, care durează până marțea viitoare, este una dintre cele mai importante din istoria de peste 70 de ani a agenției de sănătate desemnate de ONU. OMS și-ar putea reforma rolul în privința sănătății globale pentru mult timp după pandemie.
Pe agendă este și finanțarea sistemului, care s-a demonstrat a fi ineficient după ce cel mai mare donator al său, SUA, a anunțat retragerea din OMS anul trecut.
“OMS trebuie să rămână relevantă și…trebuie să iasă din această criză cu mai multă putere decât înainte”, a declarat, săptămâna trecută, vicepreședintele consiliului executiv al OMS, Bjoern Kuemmel (Germania).
Însă se aștepta ca unele state să pună presiune pentru sporirea contribuțiilor financiare.