Directorii școlilor din Iași au făcut „blat” cu polițiștii locali și au luat elevii la țintă. Dacă ai copil și va fi prins făcând asta, în timpul orelor, scoate banii din buzunare. Sumele nu sunt de neglijat
Elevii de la școlile din Iași vor trebuie să țină cont de regulamentele școlilor, altfel polițiștii locali vor interveni cu amenzi. Este vorba despre contractele educaționale, semnate între elevi și unitățile școlare
Contractul educațional este semnat de părinții elevilor minori și, în nume personal, de cei majori, pentru a lua la cunoștință de regulamentele interne ale școlilor. La Iași, polițiștii locali vor face, și în acest an, verificări în școli, iar dacă vor descoperi că sunt elevi cu absențe numeroase și care nu au semnat contractele, vor aplica amenzi de până la 5.000 de lei.
Elevii, din școlile din Iași, vor fi supravegheați de polițiști
Poliția Locală a desemnat 37 de polițiști care vor face verificări, în fiecare săptămână, la școlile din municipiu. De anul acesta, în cazul în care sunt elevi care nu au semnat contractul educațional cu unitatea de învățământ, pot fi amendați. Măsura a fost luată pentru a scădea apariția incidentelor din școli și a crește siguranța.
„S-a făcut o nouă împuternicire, făcută de primarul Iașului, prin care 37 de polițiști locali au fost desemnați pentru a putea face controale la școli. Conform Legii Învățământului Preuniversitar, noi vom urmări activitatea elevilor, în ceea ce privește prezența la ore. De asemenea, avem o noutate, trebuie să verificăm dacă au semnat contractul educațional, în cazul minorilor, părinții, iar cei majori pot semna în numele lor. Amenda pentru nesemnarea contractului pornește de la 1.000 de lei și poate ajunge la 5.000 de lei. Deocamdată, este început de an școlar și așteptăm date de la unitățile școlare. Am avut, anul trecut, câteva situații în care a trebuit să aplicăm și sancțiuni, deoarece erau elevi care absentau prea mult, iar reprezentanții școlii au sesizat ce se întâmplă”, a transmis Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.
Și părinții pot fi trași la răspundere
În cazul în care un elev lipsește prea mult de la școală, părinții vor primi și ei o înștiințare, acasă, de la Poliția Locală Iași. În cazul în care acestea sunt ignorate, atunci, oamenii legii vor acționa cu sancțiuni. Anul trecut, 25 de elevi au avut probleme după ce au chiulit, de mai multe ori, în decursul anului școlar.
„Fiecare școală va avea un registru pentru a ușura munca polițiștilor, iar acum, când facem verificările, să vedem, exact, situația. Avem în vedere 74 de unități școlare, în municipiul Iași. În cazul în care sunt elevi ce au domiciliul într-o localitate din județ, dar învață în oraș, atunci vom trimite sesizare la domiciliul lor, în cazul în care părinții sau elevul (dacă este major) nu se prezintă la sediul Poliției Locale din Iași pentru discuții, să clarificăm situația. Într-adevăr, amenzile au crescut, deoarece învățământul reprezintă un obiectiv important pentru autorități. Poliția Locală menține atenția asupra unităților de învățământ, din Iași, și este pregătită să intervină în orice situație”, a mai precizat Liviu Zanfirescu.
Polițiștii locali din Iași vor face verificări săptămânale, la școlile din oraș, pentru a vedea dacă elevii frecventează orele de curs și au semnat documentele necesare.