Direcția de Sănătate Publică a obligat Spitalul „Sf. Maria” din Iași să facă anumite modificări, după apa contaminată de la sălile de operație. Ce s-a decis în privința instrumentarului chirurgical – FOTO
La Spitalul „Sf. Maria” din Iași s-au finalizat controalele legate de apa contaminată care a pus în pericol viața micuților pacienți și actul medical. Deși conducerea unității sanitare a negat faptul că filtrele ar reprezenta o problemă, din punctul de vedere al reprezentanților instituțiilor care au efectuat controalele, anume DSP Iași și ApaVital, situația este diferită. Iată care sunt concluziile
O echipă din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași a efectuat, în data de 3 octombrie 2023, un control la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. Acesta a fost realizat în urma nenumăratelor sesizări venite din partea părinților care s-au plâns de mâncarea servită micuților, dar și de riscul ridicat de a contracta infecții nosocomiale. La momentul respectiv, reprezentanții DSP au recoltat probe de apă care au fost analizate atât în unitatea medicală, cât și la un laborator extern. A urmat o serie de controale tranșante prin care s-a descoperit care este adevărata sursă de contaminare.
Pentru a afla sursa de contaminare a apei de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași s-au preluat probe zilnic
S-a conturat ideea că infecțiile din spital sunt cauzate de faptul că apa de la spălătoarele de la două săli de operație, unde medicii se spală înainte de a intra în sala de operație, nu este conformă. Pe instalațiile acestora se montează filtre pentru sterilizarea apei. Acestea ar fi trebuit să fie înlocuite o dată la trei luni. Inspectorii de la DSP au constatat că există o problemă la filtre. Astfel, s-a descoperit că analizele la apă sunt modificate, chiar dacă este filtrată, și s-a decis ca filtrele să fie schimbate la două-trei săptămâni, pentru a elimina pericolul, iar apa să fie în parametri normali.
„Am observat că indiferent de societatea de la care au fost achiziționate filtrele, sunt aceiași producători consacrați, numărul unu mondial la categoria lor, filtre sterile de unică folosință sau cu autoclavare, ambele cu durată de utilizare limitată ca număr de zile, produse în Elveția, Anglia, Italia. Este un non-sens că filtrele care au ajutat și ajută alte spitale din România să scape de infecțiile cu bacterii periculoase, la un alt spital să pună în pericol actul medical, nici nu au cum.
Este exclus ca astfel de probleme să apară doar într-o singură locație din România, din UE sau de pe tot globul pământesc, la modul general, altfel se primea o alertă europeană. După o experiență de aproximativ 20 de ani, din punctul meu de vedere, cauza trebuie căutată în altă parte și anume la rețelele de apă, cu o vechime de zeci-sute de ani, sau la respectarea protocoalelor, în general, acestea au fost dintotdeauna cauzele, nu filtrele, nu acestea produc infecțiile, nici nu au cum și este evident că nu pot pune în pericol actul medical. Din punctul nostru de vedere, indiferent de spital, la modul cum sunt instalațiile de apă din România nu ar trebui să existe nici măcar o singură pipă de apă fără un astfel de filtru.
Degeaba se pun filtre la câteva surse de apă, dacă personalul medical sau pacienții se contaminează de la celelalte surse de apă din spital”, susțin reprezentanții firmei Evorevo, care distribuie filtre la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.
La începutul lunii noiembrie 2023, la Spitalul „Sf. Maria” din Iași a avut loc un alt control, efectuat de o echipă formată din reprezentanții ApaVital și DSP. Scopul a fost de a identifica principala sursă a infecțiilor din unitatea medicală. Reprezentanții ApaVital au luat probe de pe tot traseul apei și s-a constatat faptul că nu prezintă nereguli până ajunge în spital.
„ApaVital a efectuat verificarea calității apei furnizate în punctul de delimitare a rețelei publice de rețeaua interioară a utilizatorului, rezultatele arătând că apa corespunde din punct de vedere calitativ. Menționez faptul că ApaVital nu are atribuții de control a calității apei pe rețelele interioare ale utilizatorilor, decât în situația în care la nivelul punctului de separare, secțiunea de ieșire din apometru, se regăsește apă neconformă calitativ”, au transmis reprezentanții ApaVital, în legătură cu situația de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.
În data de 03 noiembrie 2023 a avut loc, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, o întâlnire între conducerea unității sanitare și cea a DSP Iași, în urma căreia au fost dispuse mai multe măsuri în regim de urgență.
„În urma acestei întâlniri și a discuțiilor avute au fost dispuse, în regim de urgență, următoarele măsuri: monitorizarea zilnică a calității apei ultrafiltrate de la nivelul blocului operator; se interzice folosirea apei ultrafiltrate de la nivelul blocului operator în orice etapă a prelucrării instrumentarului; asigurarea unui număr suficient de truse chirurgicale, pentru a se evita folosirea dezinfecției de nivel înalt în locul autoclavării (n.r.- un aparat care utilizează temperaturi foarte ridicate și abur sub presiune pentru a ucide bacteriile).
Instrumentarul neautoclavabil se prelucrează la nivelul Compartimentului de Endoscopie a secției de Gastroenterologie. Găsirea unei soluții tehnice pentru asigurarea apei ultrafiltrate la nivelul blocului operator și efectuarea unei expertize tehnice a rețelei de apă potabilă și apă reziduală din blocul operator”, au transmis reprezentanții DSP. Menționăm că unitatea sanitară a respectat primele patru recomandări (menționate mai sus – n.r.).
S-au recoltat zilnic probe de apă de la toți robineții de apă ultrafiltrată de la blocul operator, de la data controlului și până în prezent. Întreg sistemul de filtrare de la sălile de operații 1 și 2 a fost înlocuit. A 5-a recomandare este în curs de derulare”, adaugă reprezentanții DSP.
Directorul medical a negat faptul că filtrele reprezintă o problemă
Deși reprezentanții DSP au constatat faptul că filtrele reprezintă principala sursă a infecțiilor nosocomiale, directorul medical al Spitalului „Sf. Maria” din Iași, dr. Rani Alagha, susține că acestea nu reprezintă o problemă și nu pun în pericol actul medical.
Mai mult decât atât, aceasta este de părere că problema este reprezentată de instalația sanitară care este învechită.
„Apa nu este contaminată, aceste informații nu sunt dovedite. Eu vă spun că apa este sterilă. Pot să o scot și din budă și să mă spăl cu ea, nu se întâmplă nimic. Este o procedură mai complexă pe care medicii o fac înainte de a intra în sala de operație. Apa care curge, fie că este de la robinet, fie că sunt filtrele, nu reprezintă o problemă, este sterilă. Încă se caută sursa de unde vin infecțiile în spital, este posibil să fie vorba și despre instalațiile vechi. Cu toate acestea, a fost echipă de la DSP, de la ApaVital, care a luat probe de pe tot traseul apei.
Nu este niciun copil care să fi luat stafilococ din sala de operație, pun funcția mea și, dacă îmi găsiți un singur pacient care a ieșit din sala de operație cu bacteria stafilococ, unul din 10 mii care a luat infecție din apă, eu am plecat. Dacă aș ști de unde sunt infecțiile, s-ar rezolva toate problemele, încă se caută. S-au luat probe de la apa care vine din rețea, a urmat apa de pe fiecare etaj, s-au luat probe, încă nu este rezultatul. Până în prezent s-a demonstrat că apa este sterilă”, declară dr. Rani Alagha, director medical al Spitalului „Sf. Maria” din Iași.
Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, a subliniat faptul că indicațiile primite de la DSP sunt respectate.
„În legătură cu apa contaminată din Blocul Operator, precizăm că au fost implementate recomandările Direcției de Sănătate Publică Iași”, au transmis reprezentanții Spitalului „Sf. Maria” din Iași.
Reamintim faptul că, din cauză că aceste măsuri au fost luate mult prea târziu, un copil în vârstă de 15 ani a zăcut pe patul de spital timp de două luni, cu operația deschisă, încercând să scape de infecția cu stafilococ pe care a luat-o din sala de operație. În vara anului trecut, un copil care era tratat la Spitalul de Copii pentru arsuri grave a decedat ca urmare a unei infecții pulmonare cauzate de o bacterie ce se regăsește în praf și pereți.
Apa contaminată de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași este o problemă care nu a fost 100 la sută înlăturată, din acest motiv continuă să pună în pericol viața a mii de copii internați în unitatea medicală.