Direcția Agricolă Iași a virat în conturile fermierilor 14 milioane de euro, despăgubiri pentru seceta pedologică
Direcția Agricolă Iași a virat în conturile celor 3.000 de fermieri suma de 14 milioane de euro, despăgubiri pentru seceta pedologică. Aceștia își vor putea verifica conturile începând de astăzi, pentru a intra în posesia sumelor corespunzătoare fiecăruia. Cele mai afectate comune sunt Șipote, Andrieșeni, Vlădeni
Fermierii din Iași primesc despăgubirile de secetă în funcție de gradul de calamitate al culturii, respectiv între 30 și 100 la sută. Suma stabilită de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este de 1.000 de lei la hectar, însă scade în funcție de gradul de calamitate. Pe listă sunt incluse 39 de culturi eligibile la plată. Ordonanța de Urgență 120/9 octombrie 2024 prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru culturi agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024.
Beneficiarii schemei de ajutor sunt producătorii agricoli care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024, plante perene, plantații pomicole, vii, prevăzute în anexa nr. 1, și care dețin procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile/suprafețele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică în procente mai mari de 30% și până la 100% inclusiv.
Direcția Agricolă Iași a virat în conturile fermierilor despăgubirile de secetă
La Iași sunt afectate de secetă culturile agricole de pe o suprafață de 20.000 de hectare. Cele mai afectate culturi în Iași sunt cele de floarea-soarelui și porumb, însă soia sau sfecla de zahăr sunt și ele distruse de secetă. Printre comunele cu probleme mari din cauza secetei sunt: Andrieșeni, Gropnița, Vlădeni, Șipote, Bălțați, Strunga, Tătăruși sau Răducăneni. Seceta a afectat și anul trecut culturile fermierilor din Iași. Agricultorii au fost nemulțumiți de despăgubirile de secetă acordate pentru culturile de primăvară, înființate în 2022. Agricultorii spuneau că banii oferiți fermierilor sunt o bătaie de joc la adresa lor, iar sumele extrem de mici nu le ajung nici măcar pentru un sfert din cheltuielile la hectar. Suma aprobată a fost de 335 de lei la hectar, iar culturile pentru care s-au plătit despăgubirile de secetă au fost porumb, floarea-soarelui, soia, mazăre. Fermierii din Iași se tem că, dacă nu vor fi realizate investiții în sistemul de irigații, vor fi nevoiți să renunțe la ferme, mai ales că în ultimii trei ani au avut pierderi însemnate din cauza secetei.
Fermierii din Iași primesc avansul din subvenții, în această perioadă
Fermierii din Iași au încasat peste 6 milioane de lei, avansul din subvenții pentru anul 2024. În general, micii fermieri au primit banii de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), sumele fiind de câteva mii de lei pentru fiecare beneficiar. Marii fermieri primesc avansul din subvenții în următoarea perioadă. Aceștia exploatează peste 50 de hectare, fiecare. Crescătorii de bovine, ovine sau caprine din Iași susțin că nu au primit banii, astfel că cel mai probabil vor fi în această săptămână pe lista beneficiarilor. Aceștia pot verifica conturile pentru a ști dacă au primit subvențiile. Direcția Agricolă Iași a virat în conturile fermierilor 14 milioane de euro, despăgubiri pentru seceta pedologică.