Dinu Maxer, prins cu minciuna și cu o altă femeie înainte de Paște. “Nu mă mai interesează Deea”

de: Cezar Bulgaru
10:06, 19 apr. 2023

Dinu Maxer s-a afișat pentru prima dată în compania altei femei, de când a anunțat, public, divorțul de mama copiiilor săi, Deea. Artistul și misterioasa brunetă au sărbătorit chiar și Paștele împreună. Ce-i drept, nu singuri, ci în compania unui grup de prieteni.

La mai bine de o lună de când și-a anunțat divorțul de Deea, mama celor doi copii ai săi, Dinu Maxer pare să se fi obișnuit deja cu viața de bărbat liber. Artistul s-a afișat,  zilele trecute, în compania unei brunete, într-un hipermarket din cartierul Rahova. Tânăra era „tunată” din cap și până în picioare și avea o geantă pe care scria Guccy, probabil o imitație ieftină a renumitului brand italian. Cei doi nu se țineau de mână și nu au trădat niciun gest de afecțiune. Au râs, însă, complice, semn că s-au bucurat unul de prezența celuilalt, scrie cancan.ro care a decis să nu publice imaginile cu tânăra.

Dinu Maxer, prins cu minciuna și cu o altă femeie înainte de Paște

Prins cu mâța în sac, artistul a fost nevoit să recunoască faptul că nu-și petrece timpul în casă, plângând, ci iese în oraș și se întâlnește cu femei, fie și în calitate temporară de amici.

„Da, am fost zilele trecute cu o cunoștință, din gașca de prieteni, în acel supermarket. Făceam împreună cumpărăturile de Paște, pentru că urma să sărbătorim cu tot grupul”, a declarat artistul pentru cancan.ro.

Întrebat de reporter dacă a observat cât de frumoasă era partenera de cumpărături, Dinu s-a eschivat elegant:

„Normal. Eu mă înconjor de oameni frumoși, iubesc frumosul”.

Dinu Maxer a lansat o nouă piesă

La scurt timp după divorț, Dinu Maxer a lansat o nouă piesă, S-a furat mireasa, în care face o ironie subtilă vizavi de tot ceea ce i s-a întâmplat în ultima perioadă. Artistul spune că nu-l interesează dacă altcineva „i-a furat mireasa” după divorț și e convins că Deea, fosta soție, cea care i-a fost alături nu mai puțin de 18 ani, nu va avea nici ea nimic împotrivă dacă el își va reface viața. Mai ales că, ne spune tot el, aceasta a fost cea care și-a dorit mai mult divorțul.

„Cânt doar eu, am preluat piesa unei fete căreia i-am compus eu acum câțiva ani, dar pentru străinătate. Piesa se numește «S-a furat mireasa». E o piesă mai veche, dar poate fi o ironie fină. Până să ne despărțim, nu s-a întâmplat să fi apărut altcineva în viața ei, după nu știu. Dacă s-ar întâmpla, e viața ei, nu mă mai interesează. Cred că e valabil și invers, procentual ea ș-a dorit mai mult divorțul, deci sunt convins că ei îi e mai ușor să accepte orice”, a mai spus Dinu Maxer.