Din toamnă, se schimbă Legea Educației! Iată ce vor învăța elevii de școală primară

de: Mirela Todosi
07:30, 15 aug. 2024

Din toamnă, se schimbă Legea Educației! Un proiect al Ministerul Educației propune învățătorilor și profesorilor de tehnologie obiective pentru educația digitală a copiilor pe grupe de vârste. Iată ce vor învăța elevii de școală primară.

Din toamnă, se schimbă Legea Educației!

Ministerul Educației a propus o nouă lege care îi vizează pe elevii de la școala primară. Proiectul lansat de Ministerul Educației arată că, la sfârșitul școlii primare, elevul trebuie să manevreze cu ușurință un dispozitiv digital, să caute date sub formă de text, fotografii și videoclipuri. Elevul trebuie să știe să salveze link-uri și fișiere, iar la nevoie să le acceseze rapid, să înțeleagă ideea de drepturi de autor și de siguranță a datelor, iar în final să poată întocmi autonom o lucrare pe un subiect anume.

Cert este că, din această toamnă, telefonul, laptopul, tableta și calculatorul devin oficial instrumente de învățare activă pentru elevii români de la școala primară.

Reguli stricte pentru elevii din România

Pe lângă noua lege care îi vizează pe elevii din învățământul primar, se schimbă regulile și pentru elevii de gimanziu și liceu. Ministerul Educaței a anunțat că se va implementa proiectul cu o sală de detenție pentru elevii din România. Legea a fost introdusă prin noul Statut al Elevului care urmează să intre în vigoare din septembrie 2024. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor problematici, care deranjează profesorii și colegii în timpul orelor de curs.

„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu. În acest caz sunt obligatorii supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui. Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră elevului nu i se consemnează absență. Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente.”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.

Vestea că va intra în vigoare un nou regulament în școli i-a nemulțumit pe unii părinți, dar și elevi. Sala de detenție pentru elevii problematici nu pare a fi o idee bună pentru mulți. Mai multe asociații ale elevilor au criticat măsura și au cerut eliminarea ei, spunând că „sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală.”

De asemenea, din anul școlar 2024-2025, elevii vor fi sancționați cu retragerea bursei școlare dacă au abateri disciplinare. Legea urmeză să intre în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit Ministerului Educației, sancțiunile actualizate (conform Legii 198/2023) în Statutul elevului sunt următoarele:

  • „observație individuală/mustrare scrisă;
  • retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
  • mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
  • suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
  • preavizul de exmatriculare;
  • exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
  • exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
  • exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
  • la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct.”