Din ce cauză se aburesc geamurile iarna și cum poți scăpa de această problemă

de: Radu Vasiluta
14:50, 03 nov. 2020

Din ce cauză se aburesc geamurile. Cei mai mulți dintre noi ne confruntăm cu această problemă supărătoare în sezonul rece. Formarea condensului are mai multe cauze însă din fericire ea poate fi remediată. În cele ce urmează vă explicăm ce trebuie să faceți în astfel de situații.

În sezonul rece, pe măsură ce scade temperatura atmosferică, adesea ne trezim cu ferestrele şi uşile din sticlă aburite. În această situație, pe lângă problema vizibilităţii, un alt inconvenient îl reprezintă scurgerile de apă şi chiar gheaţa de pe geamuri. Cel mai bine, însă, este să aflăm motivul pentru care se aburesc geamurile şi totodată cum putem soluționa această problemă.

Din ce cauză se aburesc geamurile în sezonul rece

Aburul care apare pe geam este o formă de condens, cauzat de umiditatea excesivă din casă. La fel se întâmplă și în baie, după ce facem duș, când se aburesc geamurile şi oglinzile. Așadar, umiditatea excesivă a locuinţei se manifesta în primul rând pe geamuri. Astfel, apariţia condensului ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi.

În această situație, putem vorbi despre anumite cauze temporare. Astfel, sunt trei situaţii în care condensul apare doar temporar. Și ne referim la imobilele noi, odată cu începutul sezonului rece, dar și în cazul unor schimbări bruşte de temperatură. Însă în celelalte situații, problema este cauzată de umiditatea în exces din locuință.

Dintre cauzele umidităţii excesive în casă, de vină pot fi sistemul de încălzire, umidificatoarele, plantele ori gătitul. Aceștia sunt principalii factori care determină creşterea umidităţii. Potrivit specialiștilor, un duş adaugă aproape jumătate de litru de apă în aerul din locuință. Totodată, prepararea a trei mese pe zi adaugă aproximativ doi litri de apă în aer.

Ce trebuie făcut ca să nu se mai aburească geamurile

Când vă confruntați cu asemenea probleme, aveți mai multe soluții la îndemână. Așadar, puteţi preveni apariţia umidităţii în exces în casa dumneavoastră luând o serie de măsuri.

  • Ca soluţie temporară, aerisiţi câteva minute când constataţi apariţia condensului pe geamuri.
  • Deschideţi geamul de la baie după fiecare dus. Montaţi un ventilator care să evacueze aerul în această încăpere.
  • Folosiţi hota din bucătărie atunci când gătiți.
  • Dacă aveţi plante de apartament, ţineţi-le într-o cameră mai luminoasă şi nu le udaţi în exces în timpul iernii.
  • Menţineţi subsolul cât mai uscat cu o izolaţie corespunzătoare. De asemenea, aerisiţi podul casei.
  • Consultaţi un specialist pentru a vedea dacă sistemul de ventilaţie al casei poate fi îmbunătăţit.
  • Folosiţi un dezumidificator pentru a scăpa de umezeala în exces.

Cum protejaţi ferestrele de apariția condensului

Potrivit specialiștilor, ferestrele cu rame din PVC sunt mai bine protejate de condens. Și aceasta datorită izolaţiei pe care o oferă acest material. De asemenea, acest lucru se întâmplă și în cazul geamurilor duble. Explicația ar fi că geamul interior, pe care se formează condensul, va avea o temperatură mai ridicată. Așadar, pentru a preveni degradarea ferestrelor, trebuie să aveţi caloriferele montate exact sub acestea. În acest caz, apa de pe geam și rame se evaporă mai repede. Astfel, dacă tot am aflat din ce cauză se aburesc geamurile în sezonul rece, putem preîntâmpina acest inconvenient.