Din 33 de teste COVID-19 cu rezultat pozitiv, 31 arată prezența noilor tulpini. Probele au fost luate în mod aleatoriu într-un laborator din Iași, iar rezultatele sunt îngrijorătoare

de: evelina.chitoroaga
02:00, 12 apr. 2021

Răspândirea noilor tulpini de coronavirus a luat proporții în rândul populației. Un set de probe cu rezultat pozitiv al testelor PCR efectuate la Iași au arătat concluzia pe care o bănuiesc medicii odată cu valul trei de pandemie. Din 33 de persoane infectate cu coronavirus, 31 au fost depistate cu o tulpină nouă

În județul Iași se testează sute de persoane atât în mod gratuit, prin Direcția de Sănătate Publică (DSP), cât și cu plată, în laboratoarele private. În laboratoare, un rezultat din cinci al testului antigen rapid este pozitiv. Valul trei de pandemie COVID-19 declarat de autorități în luna martie 2021 a fost explicat de unii medici și specialiști pornind de la răspândirea alertă a noilor tulpini de coronavirus depistate în diferite țări. Vorbim despre mutații ale tulpinii-mamă, care au un grad de contagiozitate foarte ridicat și, totodată, dau forme mult mai grave. Cele mai răspândite sunt tulpinile din Marea Britanie, inclusiv în România, cea din Brazilia și Africa de Sud.

Un laborator din Iași introduce kituri pentru depistarea noilor tulpini de coronavirus

Începând de ieri, 4 aprilie 2021, la Laboratorul Praxis din Iași se realizează retestarea în mod gratuit a persoanelor confirmate pozitiv pentru depistarea variantelor mutante. Aceste demersuri vor dura până când se vor stabili cu exactitate condițiile unor astfel de testări. Noi kituri pentru identificarea noilor tulpini de coronavirus au fost achiziționate după ce în ultimele săptămâni ale lunii martie 2021 s-au depistat o serie de rezultate îngrijorătoare. Inițial, aceste teste au fost efectuate pe un lot de 33 de teste COVID-19 pozitive și au arătat eficiența, deoarece 31 de teste au confirmat un caz de infectare cu tulpina braziliană și restul cu tulpina din Marea Britanie.

„Am achiziționat kituri noi pentru testarea COVID-19. Dacă până acum aveam teste RT-PCR standard, de acum ne dorim să identificăm varianta de mutație prezentă în zona noastră cu acele kituri – specific de variantă. În urmă cu aproximativ două săptămâni am decis să aflăm dacă ar fi necesar să achiziționăm astfel de teste, dacă există sau nu motive să le utilizăm. În mod aleatoriu am extras un lot de probe de la pacienți cu rezultatul pozitiv al testului COVID-19. Între cele 33 de probe am descoperit că 31 erau mutații ale genelor din Marea Britanie, dar și din Brazilia. Urmează să vedem exact cum vom proceda cu aceste kituri noi și ce vor stabili reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași”, a declarat Cristina Hristodorescu, unul dintre administratorii Laboratorului Praxis din Iași.

Medicii ieșeni susțin că numărul mare de cazuri din ultimele săptămâni se datorează răspândirii noilor tulpini, în special cea britanică

Încă de la debutul valului trei de pandemie COVID-19, medicii au suspectat răspândirea noilor tulpini la nivelul comunității ieșene. Cu o contagiozitate mult mai ridicată și determinând forme mult mai grave, aceste mutații ale tulpinii de coronavirus au devenit un adevărat pericol. Ba mai mult, cadrele medicale spun că schimbările continuă să apară, ceea ce înseamnă o presiune și mai mare asupra sistemului medical, dar și asupra autorităților locale și centrale.

„Tulpina britanică este foarte răspândită în România. Este bine cunoscut faptul că are o contagiozitate mai mare. Astfel se explică și numărul mult mai mare de pacienți, inclusiv tineri, copii și paciente însărcinate. În zona Europei de Vest s-a pus problema răspândirii noilor tupini încă de la începutul acestui an. Pe teritoriul țării noastre mai circulă și tulpinile din Brazilia, Africa de Sud, chiar și cea din Japonia. Aceste tulpini au fost depistate la persoane care nu au fost în acele zone, ceea ce arată faptul că aceste tulpini s-au răspândit în comunitate.

Se observă că aceste tulpini sunt extrem de mobile și că își schimbă structura, devenind astfel greu de stăpânit din punct de vedere medical. Apelăm din nou la populație cu rugămintea ca măsurile de protecție să fie atent respectate. Înțelegem faptul că există presiuni psihologice și că toți sunt obosiți după această perioadă dificilă. În acest sens consider că autoritățile locale și centrale trebuie să gândească restricții specifice fiecărei zone și nu generale, la nivelul tuturor comunităților”, a explicat prof. dr Carmen Dorobăț, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Tulpina britanică a fost depistată și la doi pacienți internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

Pe data de 19 martie 2021, rezultatele probelor trimise către secvențiere din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași au arătat adevărul. Noua tulpină britanică, denumită Kent, a infectat doi ieșeni din mediul rural care la sfârșitul lunii au fost externați cu bine din spital. Medicii infecționiști nu își explică cum au contractat cei doi pacienți tulpina, dar sunt convinși că sunt multe cazuri de infectări și cu tulpinile din Brazilia și din Africa de Sud. Probele pentru efectuarea secvențierii genomului sunt trimise de la unitatea medicală către Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).