Dimensiunile normale ale prostatei în funcție de vârstă. Cum îți dai seama că există o problemă
Nu există o dimensiune considerată „normală”, asta depinzând atât de individ, cât și de vârstă, căci asta se poate mări în timp. Atunci când prostata crește în dimensiuni neobișnuite, apar inevitabil și simptomele care indică afecțiunea. Iată totuși care sunt, în general, dimensiunile normale ale prostatei în funcție de vârstă.
Dimensiunile normale ale prostatei în funcție de vârstă
La bărbații tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, prostata are, în general, mărimi reduse, de aproximativ 20-25 de grame, însemnând cât o alună. La această vârstă nu ar trebui să apară probleme semnificative și prostata este destul de stabilă.
Prostata începe să crească în momentul în care bărbatul atinge vârsta mijlocie, adică pe la 40-60 de ani. Aceasta poate ajunge la aproximativ 25-30 de grame. La bărbații mai în vârstă, de peste 60 de ani, aceasta poate continua să crească și să atingă dimensiuni de chiar și 50 de grame. Această creștere este acompaniată, de regulă, de simptome precum urinare frecventă sau dificultăți la urinare.
Prostatita este considerată o afecțiune de îmbătrânire a organismului masculin, afectând mulți bărbați care ating vârsta de 50 de ani. Cauzele sunt de obicei necunoscute, dar există și factori hormonali și ereditari.
Această afecțiune poate fi declanșată de producția mare de estrogen, vârstă, istoric al afecțiunii în familie, alte afecțiuni medicale (obezitatea, probleme cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2 și disfuncția erectilă), lipsa unui program activ sau dieta necorespunzătoare.
Cum îți dai seama că ai prostata mărită
În cazul în care te confrunți cu această afecțiune, simptomele sunt ușoare la început, dar se pot agrava dacă nu urmezi un tratament. Printre simptome se numără: golirea incompletă a vezicii urinare, nevoia de a urina mai des, nevoia de a urina de două sau mai multe ori pe noapte, incontinența sau scurgeri de urină, un flux urinar redus, un impuls brusc de a urina, un flux urinar încetinit sau întârziat, urinare dureroasă, sânge în urină, dificultatea de a începe să urinezi, durere la urinare sau după ejaculare, modificări ale mirosului sau culorii urinei, dureri pelvine.
Durerile pot apărea în zona penisului si a scrotului. Durerea se poate simți ascuțit sau ca o presiune la nivelul perineului. Unele afecțiuni ale prostatei pot determina durere sau limitarea mobilității la nivel lombar, în zona pelvisului, șoldurilor sau în jumătatea superioară a coapselor.
Având în vedere gradul de extindere a disconfortului, durerea de prostată poate fi confundată cu apendicita, diverticulită, unele boli cu transmitere sexuala și chiar cu infecția acută și simptomatică cu virus Herpes simplex.
Pentru a preveni apariția bolii, trebuie să ai în vedere: menținerea unei greutăți sănătoase, practicarea regulată a exercițiilor fizice și a unui sport, urmarea unei diete echilibrate, cu conținut ridicat de fructe și legume proaspete, evitarea consumului de alcool, screening-ul pentru cancerul de prostată (investigație care poate determina și existența adenomului de prostata).
Informațiile cu privire la dimensiunile normale ale prostatei în funcție de vârstă sunt orientative, iar dacă bănuiți că ați întâmpina anumite probleme, se recomandă consultul unui medic care vă va evalua și oferi un tratament corespunzător, dacă este cazul.