Diavolița de la Gara Iași! L-a făcut pe un bărbat în toată firea să creadă că o poate iubi chiar lângă calea ferată, apoi și-a arătat cornițele! Visul frumos s-a transformat într-un coșmar (EXCLUSIV) – FOTO/VIDEO
O tânără de 22 de ani a ajuns să fie ridicată de polițiștii din Iași după ce a tâlhărit un bărbat. Naiv din fire, acesta a crezut că va avea parte de o experiență frumoasă alături de cea care i-a făcut ochi dulci, dar visul frumos s-a transformat într-un coșmar
Diavolița e la Iași! O tânără în vârstă de 22 de ani a fost ridicată de polițiști după ce a tâlhărit un bărbat ce i-ar fi putut fi tată. Din câte se pare, Andreea Gangal se afla în zona gării când a observat un bărbat ce i-ar fi putut fi tată. Reporterii BZI au aflat că aceasta i-ar fi făcut ochi dulci și i-ar fi dat de înțeles că între ei ar putea să se petreacă lucruri. Sperând că se va iubi cu o „tinerică”, bărbatul s-a lăsat purtat de val, iar visul frumos s-a transformat într-un coșmar. Odată ajunsă într-o zonă mai ferită, aceasta l-a atacat și a reușit să-i fure câteva sute de lei.
Diavolița de la gară a fost reținută pentru 24 de ore
Ca de fiecare dată, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale (BIC) au preluat cazul și au reușit, într-un timp extrem de scurt, să o identifice pe „diavoliță”.
„Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat o tânără din județul Iași, bănuită de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că, la data de 1 octombrie a anului curent, tânăra din orașul Podu Iloaiei i-ar fi sustras, prin acte de violență, 850 de lei unui bărbat, în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Iași. În baza probatoriului administrat în cauză, tânăra bănuită de comiterea faptei a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore și introdusă în arestul I.P.J. Iași. Cercetările continuă”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
A fost arestată preventiv pentru 30 de zile
Ieri, polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale (BIC) au prezentat-o pe Andreea Gangal cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis ca aceasta să fie arestată la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Ulterior, dacă se va dovedi că este vinovată de comiterea infracțiunii, tânăra riscă să stea ani întregi după gratii.