Diana Șoșoacă, președinta S.O.S România: „Distrugerea mineritului românesc”

de: BZI.ro
09:40, 04 aug. 2024

Distrugerea a două excavatoare de mari dimensiuni la cariera din Pinoasa, județul Gorj, a unui abzețer, precum și a circuitelor de benzi aferente utilajelor care aparțin Complexului Energetic Oltenia, dă măsura distrugerii mineritului românesc. Deşi conducerea CE Oltenia ştia că, pentru a face front de lucru, malul trebuie decopertat pentru a evita prăbușirea şi a fost avertizată asupra riscurilor, totuşi nu s-au luat măsuri, iar pagubele produse prin distrugerea celor trei utilaje este imensă, fiind vorba de unele de mare capacitate şi foarte scumpe. Conducerea CE Oltenia ar fi trebuit să ştie că, pentru continuarea procesului de producție în mod corespunzător, ar fi trebuit expropriați proprietarii de terenuri și păduri din perimetru într-un mod corect și efectuată decopertările necesare pentru a asigura frontul de lucru în condiții de siguranţă!

Este vorba de neglijenţă criminală aici sau de intenţia de a distruge şi ce a mai rămas din CE Oltenia? În funcțiile de conducere de la CE Oltenia sunt și acum oamenii puși de Virgil Popescu, în prezent europarlamentar, groparul sistemului energetic românesc. De altfel, în managementul CE Oltenia nu există un director sau un inginer-şef care să fie numit prin concurs, toți directorii fiind numiți politic fără să aibă nici o performanţă în domeniu!

În calitate de europarlamentar membru al Comisiei ITRE – Comisia pentru industrie, cercetare și energie, voi ridica problema CE Oltenia la nivelul Parlamentului European. În aceeași comisie se află și Virgil Popescu, autorul distrugerilor din ultimii ani și susținătorul din spate al conducerii CE Oltenia care distruge efectiv această perlă a industriei românești.

În timp ce noi ne distrugem sistemul energetic naţional, Germania, Polonia, Ungaria şi alte state europene deschid mine noi şi astfel îşi dezvoltă şi îşi securizează sistemul energetic naţional. Nici o ţară nu şi-a subminat securitatea în toate domeniile aşa cum şi-a subminat-o România prin clasa sa politică şi prin anihilarea opoziţiei în România.

Solicit demisia conducerii CE Oltenia în urma acestui dezastru care doar printr-un miracol nu s-a soldat și cu victime omenești. La conducerea CE Oltenia trebuie aduși profesioniști care să salveze complexul, nu politruci care să distrugă și ce a mai rămas din mândria de altădată a industriei românești.

Solicit și corpului de control al premierului să verifice la fața locului ce norme nu au fost respectate și cine sunt responsabilii, iar aceștia trebuie să plătească daunele provocate de accident.

Solicit de asemenea Parchetului General să intervină în acest caz de subminare a economiei naţionale şi de atentat la securitatea energetică a României.