Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu și-a pus în cap clienții de apartamente! Autoritățile anunță controale la blocul distrus din CUG. Investitorul: „Sunt niște cetățeni nebuni, e de la mașina de spălat” – FOTO/VIDEO

de: cristian.george
04:00, 23 iul. 2020

Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu și-a pus în cap clienții de apartamente. Mai multe apartamente din blocul construit de afacerist sunt afectate de infiltrații. Proprietarii amenință cu instanța. Investitorul dă vina pe constructor și mașina de spălat a unui proprietar.

Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu și-a pus în cap clienții de apartamente

Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu  și-a pus în cap clienții de apartamente. În ediția trecută a cotidianului BZI a fost prezentată situația ieșenilor care au cumpărat de la dezvoltator apartamentele din blocul de pe aleea Strugurilor, nr.76, zona CUG. Blocul cu trei etaje a fost finalizat de Ștefan Popescu în luna octombrie a anului trecut.

Proasta calitate a lucrării a fost observată imediat după recepția făcută de Primăria Iași. Blocul are 23 de apartamente și a fost vândut în totalitate, prețurile variind între 23.000 euro și 50.000 euro, funcție de suprafața utilă. Majoritatea apartamentelor sunt afectate în acest moment de infiltrații. În cursul zilei de ieri, Mihai Ciușcă, proprietarul apartamentului 16, a arătat că lucrarea a fost executată prost încă din start.

„Eu stau la etajul al doilea. Blocul are pe o parte două etaje și pe cealaltă parte 3 etaje. Încă de când am cumpărat apartamentul am avut probleme. L-am sunat pe dezvoltator să refacă. A venit o echipă, dar nu au făcut mare lucru. Odată cu ploile, apa s-a infiltrat în toți pereții. Pur și simplu nu au vrut să facă hidroizolația și terasa este afectată”, a precizat ieșeanul, care a pus la dispoziție și o filmare care să vină în susținerea celor declarate. Pe lista reclamanților se mai află Ioan Hrișcă și Dănuț Moisă.

Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu și-a pus în cap clienții de apartamente, dar a găsit țapul ispășitor: mașina de spălat

În urma articolului publicat de către BZI, inpectorii de la Inspectoratul de Stat în Construcții au anunțat că blocul lui Ștefan Popescu va fi expertizat. Acesta riscă amenzi usturătoare dacă nu respectă indicațiile inspectorilor, acelea de a remedia toate distrugerile din bloc. Reporterii BZI au reușit să-l contacteze pe Ștefan Popescu, care a oferit o serie de explicații stranii privind starea dezastruoasă a clădirii.

„Sunt niște cetățeni nebuni, e de la mașina de spălat. Cel de jos (Ioan Hrișcă- n.r.) are mașina de spălat stricată, a făcut inundație. Nu vă lăsați păcăliți. Lui Moisă i-am dat apartamentul mai mult degeaba, cu 7.000 de euro mai ieftin. Eu nu sunt constructor. Au văzut articole în presă cu mine și acum vor să scoată bani. Nu mi-am bătut joc de nimeni. Vă mulțumesc că m-ați sunat. Să nu mă mai sunați de acum încolo”, a precizat dezvoltatorul imobiliar.

Proprietarii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe și să îl acționeze în instanță pe dezvoltatorul imobiliar

Ioan Hrișcă a exclus varianta lui Ștefan Popescu și este dipus să continue demersurile prin intermediul instituțiilor publice. „E ceva ieșit din comun să spui că e de la mașina de spălat. Eu am depus sesizare la Inspectoratul de Stat în Construcții. Voi apela la un avocat, îl voi da în judecată”, a spus proprietarul păgubit. Ștefan Popescu a lăsat de înțeles că nu are nicio vină și că întreaga responsabilitate aparține firmei de construcții.

Blocul de pe aleea Strugurilor a fost construit cu societatea Wark Trust Com SRL, controlată de Dumitru Lupașcu și Adriana Ciornei. În 2018, cifra de afaceri a firmei a fost de 11.118.071 lei, profit de 409.916 lei, datorii de 954.601 lei, cu un număr de 84 angajați. Reporterii BZI au obținut un punct de vedere din partea firmei de construcții. „Noi am executat partea de structură. Hidroizolațiile sunt făcute conform proiectului. Știu sigur că aceste hidroizolații au fost executate. Nu sunt infiltrații, este condens. Apare pentru că nu există ventilație”, a spus Adrian Ciornei, reprezentantul firmei. Întrebat despre situația actuală, constructorul a precizat că nu cunoaște detaliile. Ca un amănunt suplimentar, blocul a fost vândut prin intermediul societății STP Business Construct SRL, controlată de dezvoltatorul imobiliar. Efectiv, de vânzarea apartamentelor  s-a ocupat fiul acestuia, Adrian Ștefan Popescu, în calitate de mandatar.

Ștefan Popescu construiește 9 blocuri în Bucium, dar o parte din spațiile destinate parcărilor au fost transformate în apartamente

Dezvoltatorul imobiliar este concentrat acum pe finalizarea unui cartier de blocuri din Bucium, Scala Residence. Dacă inițial blocurile de locuințe colective trebuiau să aibă locurile de parcare în demisolul imobilelor, proiectul a fost modificat. În această combinație a fost complice și Primăria Iași. Recent, a fost eliberată o nouă autorizație de construire pe numele societății STP Business SRL, controlată de Ștefan Popescu. Documentul prevede ca la demisolul a trei clădiri să fie schimbată funcțiunea. În loc de garaje vor fi amenajate apartamente, 12 la număr, cu 2 și 1 cameră. Un apartament cu 2 camere are o suprafață cuprinsă între 53,30 și 60,93 mp, iar un apartament cu 1 cameră are 46,25 metri pătrați. În total, surplusul este de 642 metri pătrați. La un preț de vânzare de minimum 1.000 euro pe metru pătrat, Ștefan Popescu câștigă 642.000 euro. Cartierul Scala Resindece, de pe fundac Plopii fără Soț, înseamnă 9 imobile cu regimul de înălțime D+P+2. Traficul rutier din zonă va avea mult de suferit de pe urma acestui ansamblu rezidențial.