Dezvăluirile operatorului care a filmat tragedia de la Onești: „Atacatorul era ferm să ucidă”

de: Bianca Rebegea
23:48, 03 mart. 2021

Miercuri, 3 martie 2021, jurnalistul independent din Oneşti, care a filmat tragedia, a povestit pentru Antena 3 tot ce a văzut, din momentul în care a ajuns la scara blocului.

În urma discuțiilor cu negociatorul, criminalul a solicitat ca intervenția să fie filmată, pentru a fi transmisă la televizor, astfel că operatorul a fost chemat de acasă.

„Au sunat la ușă doi cetățeni polițiști în uniformă și mi-au spus ‘domnule vă rugăm frumos, atacatorul vrea să vorbească cu televiziunea’, drept pentru care am luat aparatul foto, cameră ce trebuie și am țâșnit în fața blocului, că stau în apropiere”, a spus pentru Antena 3, operatorul care a filmat totul.

Jurnalistul: „Când am ajuns a început măcelul”

Jurnalistul care a filmat totul a dezvăluit că nu a reușit să intre în dialog cu agresorul, deoarece negocierile erau aproape de final. În momentul în care a ajuns, ostaticii erau încă în viață, însă în momentele ce au urmat, criminalul „a început să dea cu cuţitul în ei”.

„Negocierile erau aproape de final şi nu am apucat să intru în dialog cu dânsul că a început măcelul. Nu am mai cerut nimic, pur și simplu a început să lovească cu cuțitul în cetățenii pe care îi avea sechestraţi. Muncitorii erau în viaţă cănd am ajuns. Din momentul acela a început să dea cu cuţitul în ei. Doamne fereşte. Totul s-a petrecut în apartament. Am impresia că unul din muncitori a încercat să îi ia cuţitul”, a mai spus acesta

Jurnalistul: „Nu o să uit niciodadă”

Operatorul din Onești a declarat că nu va uita niciodată momentul în care victimele cereau ajutor. Viața bărbaților seschestrați a depins de intervenția forțelor de ordine, însă amândoi au fost uciși, în timp ce acestea „încercau să spargă ușa aia.”

„Din respect pentru familiile victimilor nu vă spun ce am auzit. Cereau ajutor, strigau. A fost urât. Nu o să uit niciodadă. Amândoi au fost ucişi în timp ce forţele de ordine încercau sa spargă uşa aia. Uşa aia nu a cedat. Au fost 48 de lovituri cu berbecul. Din punctul meu de vedere se putea rezolva cu un lunetist”, a mai spus jurnalistul din Onești.

Crima de la Onești. Un bărbat a sechestrat doi muncitori, după care i-a ucis. Soția bărbatului din Onești, arestată

Luni, 1 martie, un bărbat în vârstă de 68 de ani a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Onești. Ulterior, acesta a sunat la 112 și a anunțat că îi va omorî.

Forțele de ordine au ajuns, de urgență, la fața locului. A venit și un negociator, care a discutat cu bărbatul, cu intenția de a-l face să renunțe la intențiile sale.

Specialiștii de la IGPR care s-au deplasat la Oneşti, pentru a verifica modul de intervenţie în acest caz, a informat că agresorul fusese adus „sub control” în urma negocierilor purtate de către poliţişti timp de mai multe ore, însă la ora 16,55 „s-a produs un declic”, atunci când „una dintre victime a încercat să îl atace pe bărbatul agresor”, acesta fiind momentul când făptuitorul a început să lovească cu cuţitul.