Dezvăluirile generalului SPP, Dumitru Iliescu continuă! SRI avea o listă cu persoane pe care trebuie să le mătrășească
Dezvăluirile generalului SPP, Dumitru Iliescu continuă! Acesta a dezvăluit faptul că exista la nivel de SRI o listă cu persoane care trebuie mătrășite, băgate în pușcărie. Pe listă se regăseau nume precum Victor Ponta, Lia Olguța Vasilescu sau Viorel Hrebenciuc. Vă aducem aminte faptul că toți au avut probleme cu legea, având dosare penale dar într-un final fiind achitați.
Atunci când am avut discuția cu domnul Dușa, domnul Dușa mi-a spus că, avea și dumnealui ceva informații, dar am privit cu oarecare rezervă conținutul planului respectiv! Adică era greu de imaginat că o să procedeze chiar așa. Erau, în planul respectiv trecute pe etape. O primă etapă, ce lideri – nominal – lista cu arestări, nu numai la nivel central ci și la nivel județean. Adică mergeau inclusiv pe zona primăriilor, cele mai importante, nu toate primăriile, consilii județene, așa zișii baroni locali și nu numai ei, ci și altii care nu aveau nicio activitate care să ii ducă în această zonă. Pe lista respectivă erau atunci, inclusiv Ponta, Olguța Vasilescu, Viorel Hrebenciuc. O să vă prezint!
Generalul Dumitru Iliescu povestește cum a predat lista la Ministerul Apărării, și că a aflat că toți șefii structurilor Armatei Române erau interceptați ilegal de către SRI. Asta în contextul în care și MaPN și MAI aveau organisme care să le permită legal verificarea acestori șefi:
Eu am crezut că dumnealui a primit această listă, lista nu am dat-o. Am crezut că o are de la Direcția Generală de Informații a Armatei, dar mi-a spus că nu e de acolo. Eu am transmis această listă la Direcția Generală de Informații, acest plan, și când am văzut că nu se ia nicio măsură am cerut să mă duc la Ministrul Apărării ca să discut. În același timp, ce am discutat cu domnul Dușa e faptul că am informații că șefii principalelor structuri militare, mă refer la șefii de stat major de la trupele de uscat, categoriile de forță ale Armatei sunt monitorizați de către SRI fără aprobarea CSAT deși nu aveau dreptul să facă acest lucru pentru că fiecare structură și MAI și MAPN aveau o structură internă de protecție, contraspionajul militar, ei trebuiau să facă treaba aceasta.
Oficialii din Armata Română erau interceptați ILEGAL prin sistemul MONSAT:
Îmi venise informația că eram monitorizați inclusiv prin MONSAT. Ceea ce nu implica o aprobare a unui judecător. Nu implica o ordonanță. Ei făceau această chestiune prin intermediul MONSAT. În această situație am să vă spun despre ce este vorba cu MONSTAT. Am făcut și o sesizare a Comisiei de Control SRI prin care am arătat toate elementele prin care le-am spus și Ministrului Apărării Naționale și am cerut să fie făcută o cercetare din această perspectivă în zona SRI.
Ce reprezintă MONSAT și cum au fost interceptat ILEGAL, pentru fapte de terorism, zeci, sute de mii de români
Generalul Dumitru Iliescu, fost șef al SPP, face din nou dezvăluiri șocante în spațiul public. Pe contul său de Facebook, Iliescu afirmă că CSAT a permis spionajul în masă fără a mai fi necesare mandate de interceptare emise de judecători. Conform informațiilor oferite de fostul general SPP, prin Hotărârea CSAT din 18 mai 2005, a fost creat Sistemul Național de Monitorizare a Comunicațiilor transmise prin satelit, cunoscut sub numele de MONSAT.
Acest sistem a fost conceput pentru interceptarea apelurilor telefonice și a email-urilor, permițând localizarea în timp real a persoanelor, oriunde în lume.
Iliescu susține că MONSAT a fost inițial implementat în SUA, printr-o rezoluție a Congresului american, după atacurile din 11 septembrie 2001. Conform deciziei Congresului, accesul la acest sistem era limitat la persoane autorizate: șeful oficial FBI din țara respectivă, șeful biroului CIA din aceeași țară și atașatul militar al Ambasadei SUA, care deținea și codurile de acces, iar utilizarea sistemului era interzisă pentru monitorizarea altor persoane decât cele suspectate de terorism.
Iliescu afirmă că SRI a văzut în MONSAT o oportunitate pentru interesele lor personale și, corupând persoanele autorizate menționate anterior și colaborând cu CSAT, au schimbat scopul inițial al sistemului.
Astfel, a fost emisă o altă hotărâre CSAT, secretizată, prin care s-a schimbat beneficiarul inițial, incluzând SRI și DNA.
„Au emis încă o Hotărâre CSAT, pusă la secret, prin care efectiv au schimbat beneficiarul inițial și au inclus SRI și DNA (înființat în 2005). SIE a fost lăsat deoparte, rămânând doar cu terminalele serverului. Hotărârea CSAT prin care SRI și DNA au primit liber la spionaj în masă este Hotărârea 0121 din 4 octombrie 2005 (numită ‘Hotărâre de MODIFICARE a Hotărârii CSAT din 18 mai 2005, nr. 045 privind Realizarea sistemului național de monitorizare a comunicațiilor transmise prin satelit – MONSAT’, prin introducerea de noi beneficiari). Prin preluarea MONSAT, acești ‘beneficiari’ nu mai aveau nevoie de mandate de interceptare de la vreun judecător, pentru a putea interveni în viețile a mii de români, împotriva cărora au început o prigoană fără precedent. Este de remarcat un aspect și mai grav: majoritatea persoanelor vizate de SRI-DNA din 2005 până în prezent sunt ofițeri sau foști ofițeri deținători de secrete de Stat. Corupții de la vârful SRI și DNA au avut astfel acces, prin MONSAT, la documente clasificate și la diverse aspecte operative ale persoanelor interceptate și filate prin sistemul MONSAT!”, afirmă Dumitru Iliescu.
Vedem cum sistemul creat de Florian Coldea, Laura Codruța Koveși, generalul Dumbravă și alții, se clatină din temelii! Este impotant să înțelegem că mii, zeci de mii de persoane au avut de suferit după urma interceptărilor ilegale. Au fost numeroase persoane care au fost băgate la închisoare dacă sistemul dorea! Și mai grav! Au fost persoane a căror afaceri au fost falimentate, persoane care au recurs la gesturi extreme, inclusiv sinucideri. Ăsta a fost și continuă să fie sistemul din România care încă este condus de oameni care vor să controleze totul și care fabrică dosare penale! Este timpul ca românii să înțeleagă că doar un partid patriot, suveranist poate să înceapă să aducă SRI sub control Parlamentar, așa cum Constituția României precizează!