Dezbatere publică în Iași pentru cheltuirea a 500 milioane de euro. Fondurile ApaVital vor ajunge în toate aglomerările urbane din județul Iași

de: Vlad Alexa
04:00, 16 iun. 2020

A fost finalizată dezbaterea publică în Iași pentru a se stabili modul în care se vor cheltui cei aproape 500 milioane de euro în cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată. Fondurile ApaVital sunt destinate modernizării rețelei de apă-canalizare în toate aglomerările urbane din județul Iași, printre care Pașcani, Târgu Frumos sau Hârlău

Dezbaterea publică din Iași organizată de ApaVital privind impactul investițiilor ce vor fi realizate în cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată asupra mediului s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute. Ultima discuție a avut loc în municipliul Iași după ce proiectul bazat pe fondurile ApaVital a fost prezentat locuitorilor din aglomerări urbane precum Pașcani, Hârlău sau Târgu Frumos.

Cea mai mare parte a investiției din fondurile ApaVital revine aglomerării din zona orașului Iași

Prezentarea proiectului în cadrul dezbaterilor publice a fost făcută de specialiștii firmei de consultanță Eptisa. Participanții la dezbatere nu au avut obiecții în ceea ce privește impactul asupra mediului al lucrărilor ce vor fi realizate. Astfel, cea mai mare parte a investiției din fondurile ApaVital revine aglomerării din zona orașului Iași, fiind vorba despre Contractul de Lucrări 1 și 2 – Extinderea sistemului de apă și de canalizare în Zona Metropolitană a municipiului lași – Zona Sud + Zona Nord, în valoare de circa 48,7 milioane de euro (fără TVA), respectiv 18,3 milioane de euro (fără TVA). Concret, vor fi realizate investiții în municipiul Iași și în localitățile Bârnova, Cercu, Păun, Todirel, Vișan, Pietrărie, Ciurea, Hlincea, Lunca Cetățuii, Piciorul Lupului, Dumbrava, Holboca, Dancu, Miroslava, Balciu, Valea Adâncă, Horpaz, Chicerea, Goruni, Tomești, Vlădiceni, Valea Lupului, Rediu, Breazu și Osoi.

Fondurile ApaVital se concetrează pe aglomerările urbane Iași, Pașcani, Hârlău și Târgu Frumos

Tot la sfârșitul săptămânii trecute a fost organizată și dezbaterea publică în Târgu Frumos și Hârlău din județul Iași. Din fondurile ApaVital, vor beneficia de investiții în valoare de peste 13 milioane de euro locuitori din trei Unități Administrativ Teritoriale: Târgu Frumos, Ion Neculce și Podu Iloaiei. De asemenea, aglomerarea Hârlău va beneficia de o investiție de aproape 4 milioane de euro din fondurile ApaVital.

„În orașul Hârlău am trecut de etapa dezbaterii publice a raportului privind impactul asupra mediului în ceea ce privește Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași. De altfel, primarul localității a subliniat nevoia acută de apă potabilă în zonă. În zona Hârlău vor fi realizate investiții cu o valoare de aproximativ 4 milioane de euro, având ca beneficiari locuitorii din orașul Hârlău și din localitatea Pârcovaci”, au precizat oficialii ApaVital Iași.

Consultantul Eptisa și primăriile din județul Iași au stabilit lista de investiții

Valoarea investițiilor în sistemele de alimentare cu apă, sistemele de colectare a apelor uzate, inclusiv pentru epurarea apelor uzate pentru fiecare localitate, au fost stabilite de comun acord de către ApaVital, consultantul Eptisa și primăriile localităților respective. Ulterior, Consultantul Eptisa a realizat toate studiile de teren necesare în vederea stabilirii soluțiilor tehnice: studii topografice, studii geotehnice, studii hidrogeologice, studii de inundabilitate etc. În urma întocmirii Studiului de Fezabilitate, a rezultat că valoarea totală a proiectului POIM 2014-2020, în prețuri curente, este de 427.914.258,59 euro (fără TVA). Dezbaterile publice au avut loc în prima jumătate a lunii iunie. Dezvoltat cu fonduri obținute de ApaVital, acesta este cel mai valoros proiect din județul Iași de până acum.