Dezastrul de la Spitalul „Sf. Maria” Iași va mai dura cel puțin un an! Costel Alexe a recunoscut că Alina Belu este protejata sa: „Ea a intrat manager odată cu mine, în 2021”
Alina Belu este protejata lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, iar astfel a reușit să ajungă la conducerea unității medicale în iunie 2021 și să se mențină în funcție, deși mandatul său a fost unul încărcat de probleme și tiranie la adresa personalului. Dezastrul de Spitalul „Sf. Maria” Iași va mai dura cel puțin un an, deoarece actualul mandat al Alinei Belu va expira abia în 2025.
Alina Belu, managerul de la Spitalul „Sf. Maria”, este protejata lui Costel Alexe
Costel Alexe nu ratează niciun prilej de a o lăuda gratuit pe Alina Belu. Indiferent de conferința de presă la care ia parte, Costel Alexe aduce în discuție Spitalul „Sf. Maria” și subliniază meritele managerului. Un exemplu concret este inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgență Iași, când pe lângă faptul că a menționat meritele pe care le au prof. dr. Daniel Timofte și prof. dr. Diana Cimpoeșu, de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, Costel Alexe a amintit că o unitate medicală foarte importantă este și Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.
Costel Alexe a adus în discuție numărul de internări de la „Sf. Maria”, deși se știe că Spitalul Regional de Urgență Iași va prelua, în principal, activitatea secțiilor clinice din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași și câteva din paturile de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, dar și de la alte unități medicale din Iași. Dacă dorea să laude spitalele din subordinea Consiliului Județean, Costel Alexe ar fi trebuit să menționeze și celelalte 5 unități medicale, Maternitatea „Cuza Vodă”, Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, Maternitatea „Elena Doamna”, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași.
„Până la recepția lucrărilor de Spitalul Regional de Urgență, comunitatea ieșeană trebuie să mulțumească Dianei Cimpoeșu, lui Dan Timofte și tuturor medicilor și asistenților care fac minuni la UPU, la «Sf. Spiridon», pentru a da speranțe și a salva vieți, pentru că e complicat să faci un act medical de calitate în condiții vitrege. Și la «Sfânta Maria» aveam anual 100 de mii de internări”, a declarat Costel Alexe la inaugurarea lucrărilor de la SRU Iași.
Contactat de către reporterii BZI, Costel Alexe a precizat că Alina Belu și-a început mandatul de manager odată cu el și că acesta expiră în 2025. Reporterii BZI l-au întrebat pe Alexe și dacă îi va oferi sprijinul Alinei Belu pentru un nou mandat, întrebare la care președintele CJ Iași a omis să răspundă.
„Ea a intrat manager odată cu mine, în 2021, mandatul e 4 ani, deci îi expiră în 2025”, a declarat Costel Alexe.
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața din cauza indolenței managerului Belu
Mandatul Alinei Belu a fost unul plin de probleme. Din cauza condițiilor de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, un adolescent în vârstă de 16 ani și-a pierdut viața. Ştefănel Roman a suferit arsuri pe circa 80 la sută din suprafaţa corpului după ce în data de 10 februarie 2023 a căzut de pe o pasarelă pietonală din zona Manta Roşie. În primele zile de spitalizare, evoluția băiatului era promițătoare, dar acesta a fost plimbat zilnic de la etajul 1 al spitalului, unde este situată Secția de Mari Arși, la etajul 3, la blocul operator, pentru a-i fi schimbate pansamentele și pentru efectuarea tratamentului. În acest timp, în cadrul unității medicale se efectuau lucrări de modernizare, iar pacientul a contractat o infecție pulmonară din praful prin care era plimbat.
Drept urmare, în data de 2 aprilie 2023, adolescentul a încetat din viață. Familia lui Ștefănel Roman a dat Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași și pretinde daune morale de 3,35 milioane de euro, deoarece se crede că decesul a fost cauzat de infecții nosocomiale contactate în timpul internării, în spital desfășurându-se lucrări de șantier.
Deși unitatea medicală a fost modernizată, părinții se tem să-și interneze copiii la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi
Deși Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi a fost modernizat, părinții se tem să-și interneze micuții aici, deoarece pe durata spitalizării există riscul să contracteze diverse infecții intraspitalicești. Larisa Beța a fost internată cu copilul în unitatea medicală o săptămână, timp în care din cauza neglijenței personalului medical a contractat o bacterie ucigaşă și a avut multe de îndurat, mai ales pentru că femeia are şi alte probleme de sănătate. Mama și micuțul au stat într-un salon de la etajul 6 al unității medicale.
Pe același etaj, într-un salon separat, era internată o fată care avea clostridium difficile. Deși aceasta era izolată, tocmai pentru că infecția e extrem de contagioasă și rezistă pe suprafețe luni de zile, îmbolnăvind și alte persoane, mama fetei îi curăța îmbrăcămintea plină de fecale la aceeași baie la care ceilalți pacienți se spălau pe dinți sau pe față. Infecția cu clostridium difficile determină apariția diareei apoase, pacienții putând avea zeci de scaune pe zi, amețeală, crampe abdominale, greață, deshidratare și creșteri ale ritmului cardiac.
Alina Belu le pune pumnul în gură medicilor
Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgența pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, a instaurat o adevărată tiranie la nivelul unității medicale. Alina Belu consideră că este singura și cea mai în măsură să ofere informații legate de boli, afecțiuni, secții sau orice problemă medicală din unitatea pe care o administrează, deși aceasta nu are studii superioare în domeniul medical. Medicii sunt terorizați și de teamă să nu-și creeze probleme, refuză orice dialog cu reprezentanții mass-media. Dacă li se cere un punct de vedere, răspund cu inima strânsă sau deloc, pentru că le este frică de cea care are apucături de comunist, să nu le facă vreun rău.
Problema cea mai mare este că, în prezent, nimeni nu poate face nimic, pentru că cei care au puterea de a o demite o protejează. Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, a numit și menținut, încă din iunie 2021, la conducerea unui spital din subordinea CJ Iași o persoană care are grave probleme de conduită. Fiind conștientă că se bucură de protecția necondiționată a președintelui Consiliului Județean, Alina Belu confundă Spitalul Clinic de Urgența pentru Copii „Sf. Maria” din Iași cu propria sa moșie și îi tratează pe medici, care îi sunt net superiori din punct de vedere profesional, ca pe niște sclavi.