Dezastru de peste 10 milioane de euro în Iași! Spitalul mobil Lețcani pentru bolnavii de Covid va rămâne închis. Secțiile ATI sunt arhipline. Lista neregulilor care trebuie remediate de urgență

de: Vlad Rotaru
02:00, 20 mart. 2021

Bătaie totală de joc la adresa locuitorilor județului Iași. Responsabilii de la spitalul mobil Lețcani par că trăiesc în altă lume și nu conștientizează situația din întreaga țară. Asociația Euronest și firma turcă SDI Global LLC nu au reușit să se țină de cuvânt cu privire la remedierea problemelor de la spital, iar unitatea va rămâne închisă. Timp de o lună se vor căuta echipamente care să susțină instalațiile, iar ulterior se vor face probe la aparatura medicală. În Iași mai este un singur loc disponibil la Terapie Intensivă

Dezastru fără precedent cu cea mai mare investiție din sistemul sanitar din ultimii ani în județul Iași. Spitalul mobil de la Lețcani pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 a ajuns o adevărată corvoadă pentru autoritățile județene. Investiția de 10,4 milioane de lei va rămâne în continuare închisă, în ciuda promisiunilor proprietarului că situația se va remedia. La două luni după ce unitatea medicală a fost închisă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest nu a reușit să remedieze problemele semnalate de corpul de control al Ministerului Sănătății. Ba mai mult, unitatea medicală de la marginea municipiului Iași va rămâne pentru încă o lună cu porțile ferecate.

În acest interval de timp vor trebui achiziționate o serie de echipamente pentru susținerea instalațiilor cu probleme, după care va urma efectuarea unor probe la aparatura medicală. Abia apoi se poate vorbi de o redeschidere. Însă nici acest lucru nu este cert. În spitalele din țară nu mai sunt locuri la secțiile ATI. Unitatea de la Lețcani are 48 de paturi disponibile, care acum nu mai pot fi folosite. În țară sunt 1.313 pacienți internați la ATI, în timp ce ieri, 19 martie, la Iași mai era doar un loc la Terapie Intensivă.

Concluziile autorităților. Spitalul va sta cu ușile închise

Specialiștii de la DSP Iași și de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” au explicat și cum s-a ajuns la decizia de a mai ține unitatea de la Lețcani închisă. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași, a explicat că instalațiile turcești nu sunt conforme cu cele românești, acesta fiind unul din motive.

„Concluziile sunt legate de cele 31 de cerințe pe care Corpul de Control al ministrului Sănătății le-a identificat. Problema cea mai dificilă este legată de un proiect al instalației electrice care a fost identificat de specialiști. Sunt instalații din Turcia care nu sunt conforme cu normativele din România. Trebuie verificat dacă termenii de referință din Turcia sunt la fel cu cei din România. E un proiect care se pare că ar dura maximum o lună. Doamna director de la Euronest a afirmat că într-o lună ar fi gata”, a spus Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

Și conducerea Spitalului de Boli Infecțioase a arătat de ce a fost luată o asemenea decizie.

„Am avut o discuție cu reprezentanții Euronest și am stabilit anumiți termeni. Sperăm ca în decurs de o lună toate deficiențele să fie remediate și să luăm în calcul internarea pacienților. Din punct de vedere medical nu există nicio deficiență. Există deficiențe din punct de vedere tehnic ce trebuie remediate. Un act medical de înaltă clasă trebuie să beneficieze și de o parte tehnică foarte bine fundamentată”, a spus dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași.

Unitate mobilă ATI, luată de la ISU Botoșani. Va fi instalată la Spitalul de Boli Infecțioase

Pentru a suplini locurile de prin secțiile ATI, se va aduce o unitate mobilă de la ISU Botoșani. Unitatea va fi adusă de la Spitalul Județean din județul vecin și va fi instalată la Spitalul „Sf. Parascheva”, conform lui Vasile Cepoi, directorul DSP Iași. „Pentru Iași înseamnă o suprasolicitare a acestor spitale. Vom aducem unitatea mobilă de la Botoșani care va fi montată la Spitalul de Boli Infecțioase. Vom încerca să deschidem mai repede 4-5 paturi de la Spitalul de Neurochirurgie”, a spus Vasile Cepoi. Colonelul Ionuț Grădinaru, șeful ISU Iași, a precizat și cum s-a ajuns la această decizie.

„Unitatea are o capacitate de 10 paturi și poate funcționa autonom. Este indicată pentru a se evita fluctuațiile de tensiune să fie cuplată la rețeaua spitalului. DSP a făcut o solicitare către Comitetul Național pentru Situații de Urgență în vederea relocării unității mobile de la Botoșani la Iași”, a spus col. Ionuț Grădinaru, șeful ISU Iași.

Dezastru după dezastru la spitalul mobil. Nicio condiție îndeplinită

Situația de la spitalul mobil de la Lețcani a devenit extrem de complicată. Precipitațiile din ultima perioadă au făcut ca mai multe compartimente să fie aproape inundate, semn că lucrarea este una de slabă calitate. Mai mult, echipele de control ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au verificat situația de la Lețcani, concluziile fiind șocante. Autoritățile au cerut celor de la Euronest remedierea deficiențelor constatate, urmând ca în baza acestora să se ia o decizie privind redeschiderea unității medicale. Cum condițiile nu au fost îndeplinite, unitatea medicală a rămas cu ușile ferecate. S-a impus o verificare a echipamentelor medicale cumpărate de la turci, echipamente care deja au avut numeroase probleme de-a lungul timpului.

Lista unui dezastru total la spitalul mobil de la Lețcani

Ministerul Sănătății a constatat 31 de deficiențe la spitalul mobil cumpărat pe vremea lui Maricel Popa la Consiliul Județean Iași, în complicitate cu Ionel Arsene, președintele CJ Neamț. Combinațiile făcute cu firma turcă SDI Global LLC au ieșit însă la iveală, iar spitalul a avut mai mereu probleme. De la echipamente cu documente doar în limba turcă, la lipsa unoe elemente de bază în containrele medicale, totul a fost trecut într-un raport. Documentele au ajuns inclusiv la procurorii anticorupție, ancheta fiind însă abia la început. Cert este că situația de la spitalul mobil Lețcani este una extrem de proastă. Secțiile ATI sunt arhipline în spitale, numărul de bolnavi fiind tot mai ridicat. Cu toate acestea, responsabilii de la Lețcani, respectiv Asociația Euronest, prin directorul Alina Popa, și firma turcă, se fac că plouă în continuare.