Este adevărat. Atunci când au avut loc faimoasele negocieri, echipele alcătuite la nivelul celor trei partide din coaliție au fost abandonate pe ultima sută de metri, într-o sală anume aleasă, în timp ce liderii formațiunilor politice – și doar ei – au împărțit ministerele. După care respectivele echipe de negociatori au fost puse în fața faptului împlinit. De atunci, o parte din PNL cel puțin se simte nedreptățită și chiar înjosită de modul discreționar în care Ludovic Orban a abandonat interesele partidului, în unicul scop de a obține pentru el însuși președinția Camerei Deputaților. Aceast atitudine cinică, iresponsabilă și imposibil de explicat, la care se adaugă minciuna de tip atavic, este astăzi sancționată de tabăra anti-Orban, în fruntea căreia s-a pus Rareș Bogdan.
Și, evident, cântărește greu în acuzațiile lui number 2 împotriva lui number 1 și faptul că Ludovic Orban este singurul lider din istoria acestui partid care nu a demisionat imediat după ce PNL a pierdut alegerile legislative.
Totul este până aici cât se poate de adevărat. Mai departe însă este momentul să ne punem câteva întrebări. Pentru mine, aceste întrebări sunt dureroase, pentru că în ultimii 32 de ani am stat extem de aproape de acest partid și o vreme chiar am fost senator PNL, consilier al președintelui Ludovic Orban și unul dintre membrii conducerii acestei formațiuni politice, care între timp a încetat în mod dramatic de a fi națională și liberală. În al doilea rând, sunt prieten cu Rareș Bogdan. Și mai mult decât atât. Totuși este necesar să mă întreb, pe de-o parte, de ce acesta a decis să se dezlănțuie abia acum. De ce nu s-a făcut luntre și punte imediat după pierderea alegerilor, pentru ca Orban să procedeze cu demnitate și să fie obligat să-și dea demisia de onoare, pentru a nu atrage o grea rușine pe obrazul liberalilor. De ce a amânat această șarjă atât de mult timp. Și aceeași întrebare trebuie pusă și legat de substratul declarat al acestui război, care, vezi Doamne, nu este lupta pentru putere, în apropierea Congresului PNL, ci modul nedrept pentru liberali în care a fost împărțit cașcavalul puterii. Să trecem însă peste asta.
Să atacăm în mod abrupt o temă indispensabilă legată și de modul în care a fost repartizată puterea în Executiv și, mai jos, în plan local, e adevărat, discreționar de către Ludovic Orban, dar și sau mai ales ce au făcut liberalii cu atâta putere câtă le-a mai rămas după trădarea săvârșită de președintele PNL. Acesta este întrebarea cheie. La care voi încerca să răspund. Care este comportamentul liberalilor din Executiv? Cu ce sunt ei mai buni decât miniștrii USR-PLUS, cărora Orban le-a cedat atât de multe portofolii?
Campioana vizibilității este desigur Raluca Turcan. Răsfățată în trecut pe îndelete de către Theodor Stolojan, urcată rapid și în barca lui Traian Băsescu, această Raluca Turcan s-a mai dat de trei ori peste cap și a redevenit liberală. Iar Ludovic Orban, la rândul său, s-a dat de ceasul morții pentru a o plasa într-o poziție cheie, la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere. Ministerul Muncii. Unde Raluca Turcan, noua aliată a lui Rareș Bogdan, unul dintre stâlpii de susținere ai lui Florin Cîțu, a făcut o vraiște totală, astfel încât în România nimeni nu mai înțelege azi cum va arăta în viitor salariul minim, când vor ieși oamenii la pensie în viitor, dacă le va fi mărită vreodată pensia, ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii și, în general, cam când va face mămăliga explozie. Așa, ca o pată de culoare, această Raluca Turcan a devenit și campioana absolută a gafelor. A marilor bâlbe de la nivel guvernamental. Iar gafele și bâlbele ei se aud bine, întrucât femeia are dicție și nu este gângavă ca Florin Cîțu, care tot omite momentul în care trebuie să ia pietrele în gură și să învețe pronunția.
Din acest Guvern mai face parte, fiind plasat într-o poziție cheie, și generalul Nicolae Ciucă, ministru al Apărării, care și-a vopsit propria biografie aburindu-ne cum că ar fi câștigat o importantă bătălie desfășurată la mii de kilometri distanță de patrie, la două săptămâni după ce localitatea respectivă fusese cucerită de trupele americane. Este același Nicolae Ciucă artizan al unui acord militar româno-ucrainean pe care nu l-a înțeles nimeni și care ne-a plasat ca stat într-o postură extrem de jenantă, atunci când aliații noștri euroatlantici au luat decizia de non-combat în raport cu conflictul ruso-ucrainean. Și, în fine, același Nicolae Ciucă pe care îl identificăm, direct și prin soție, în epicentrul unei vaste și repetate operațiuni de devalizare a fondului de război, chiar de către conducerea serviciului secret al Armatei, aflată în directa subordonare a ministrului și sub controlul contabil al soției acestuia. Și mă opresc aici pentru moment. Să trecem în revistă în viteză și alți câțiva miniștri liberali, care și-au aruncat în aer imaginea cu mare iuțeală. Ministrul traseist al Educației, Sorin Cîmpeanu, zis RoboCop, care a făcut harcea-parcea învățământul, astfel încât în prezent nici copiii, nici părinții și nici dascălii nu mai înțeleg nimic din calendarul anului școlar, din calendarul examenelor și al vacanțelor. Niciodată milioane de persoane, copii, dascăli și părinți nu au fost lăsați într-o asemenea confuzie. Mai vine la rând Virgil Daniel Popescu, ministrul Energiei, care, sub pretextul demn de luat în seamă al creării în domeniu al unei piețe concurențiale, a generat atât de mult haos, încât cei mai mulți dintre cetățeni au fost incapabili să-și reînnoiască contractele și astfel sunt supuși unor costuri majorate la procente halucinante, care se duc spre 40%. Să ne mișcăm rapid și în ceea ce-l privește pe Adrian Oros, ministrul Agriculturii, cel care nu a suflat un cuvânt nici despre consecințele secetei și nici despre consecințele ploilor mult prea abundente asupra unui domeniu, cel al alimentației populației, marcat din ce în ce mai mult de importurile alimentelor de strictă necesitate. În schimb, omul a înregistat o performanță notabilă. A tras cu rachetele în grindină cu atâta pricepere, încât unele s-au prăbușit peste gospodăriile oamenilor. Astfel încât simt nevoia să îi întreb pe români, în locul ministrului, ce preferă în viitor. Bombardamentul cu grindină sau bombardamentul cu rachete prost utilizate? Lista este mai lungă, dar mă opresc aici.
Iar moțul acestei echipe de miniștri „performanți” este însuși premierul Florin Cîțu. Un politician nou, căruia expresia „minte cum respiră” i se potrivește mănușă, mai mănușă chiar decât politicienilor cu vechime. A îndatorat până peste cap țara. A generat o întreagă harababură în materie bugetară. A păstorit personal negocierile cu Uniunea Europeană, e adevărat, alături de președintele Klaus Iohannis, astfel încât nu se mai știe când vom reuși să împrumutăm bani de acolo pentru combaterea efectelor pandemiei și pentru redresarea economiei românești, și încă și mai puțin se știe când vom intra și noi în rândul lumii, adică în spațiul Schengen, și fără anatema MCV.
Și nu mă îndoiesc că din echipa lui Rareș Bogdan, care-și propune să reînnoiască partidul și să-i dea un nou avânt electoral, face parte și Nicușor Dan. Cel care ne-a umplut de șobolani, de căpușe, de țânțari, de alte gângănii și de gropi nereparate.
Cu o asemenea formație de ciudați pleacă Rareș Bogdan la lupta cea mare. În calitate de vechi liberal sunt de acord că Ludovic Orban nu are ce să mai caute, cum n-a avut nici până acum ce căuta, la conducerea acestui partid. Dar nici cu echipa lui Rareș Bogdan, din ce unghi, cât de cât favorabil, am dori să o privim, nu m-aș putea duce alături cu inima ușoară. Dimpotrivă. Va fi tot mai rău!