Deținuții de la Penitenciarul Iași au voie să facă sex și li se dau gratuit prezervative! Ce primesc persoanele care se căsătoresc în închisoare
Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași care se căsătoresc în închisoare beneficiază de o vizită intimă timp de 48 de ore! De asemenea, pentru combaterea și limitarea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală cei din Penitenciar pun la dispoziție mijloace de protecție
Vizitele intime se desfășoară în locuri special amenajate, în apropierea punctului de primire sau chiar în incinta acestuia, dar să respecte și să asigure intimitatea vizitei. Camera destinată vizitei intime îndeplinește condițiile unei cazări și este dotată cu toate cele necesare.
”Camera destinată vizitelor intime îndeplinește cel puţin condiţiile unei camere de cazare în ceea ce priveşte iluminatul natural şi artificial, încălzirea, aerisirea, accesul permanent la apă potabilă şi grup sanitar propriu (dotat cu duş) cu acces permanent la apă caldă. În scopul asigurării intimităţii vizitei, la ferestre sunt montate draperii confecţionate din material netransparent. Dotarea minimală a camerei este următoarea: pat dublu, noptiere, scaune, pături, masă, aparat TV, frigider, cuier, coş de gunoi,pahare, lenjerie de pat, materiale pentru igienă personală, prosoape de față, prosoape de corp, săpun și hârtie igienică”, declară pentru reporterii BZI comisar șef Pompiliu Dima, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași.
Ce drepturi și beneficii au persoanele care se căsătoresc în cadrul Penitenciarului Iași. Ce se întâmplă cu cei aflați în concubinaj
Persoanele private de libertate care se află în Penitenciarul Iași au dreptul la o vizită intimă o dată la 3 luni, timp de 3 ore, respectându-se condițiile legale. Dar se face o excepție în cazul deținuților care își oficializează căsătoria în penitenciar. Acestora li se oferă o vizită intimă timp de 48 de ore.
”Persoanele condamnate definitiv, respectiv arestate preventive, aflate în cursul judecăţii, au dreptul la o vizită intimă o dată la 3 luni, cu durata de trei ore, cu respectarea condiţiilor legale. În situaţia în care vizita intimă este determinată de încheierea căsătoriei, durata acesteia este de 48 de ore. Vizita se desfăşoară cu acordul directorului penitenciarului, care stabileşte data la care va avea loc vizita, informând în timp util persoana”, adaugă comisarul șef.
În cursul anului 2021, în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași s-au oficializat 2 căsătorii. Pentru aceștia, ”luna de miere” în penitenciar s-a rezumat la 48 de ore în care au avut dreptul să stea împreună într-o camera special amenajată cu toate condițiile necesare.
”În cursul anului 2021, la nivelul unității noastre au fost oficiate 2 căsătorii”, menționează comisar șef Pompiliu Dima.
Ce condiții trebuie îndeplinite de cei deținuți pentru a beneficia de o vizită intimă
De o vizită intimă pot beneficia persoanele care sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, persoanele care prezintă un act care certifică căsătoria sau o relație similară relațiilor stabilite între soți.
”Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii, precum cei care sunt condamnați definitiv şi sunt repartizați într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecăţii sau, în cazul în care există, o relaţie de căsătorie dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi”, spune comisarul șef Pompiliu Dima.
În cazul persoanelor sancționate disciplinar în ultimele 6 luni sau cele care nu au participat la activitățile din cadrul penitenciarului, vizitele intime nu pot avea loc.
”Pot primi vizite intime și persoanele care nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventive, în cursul judecăţii, în ultimele 30 de zile anterioare solicitării și participă activ la activităţi şi programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă social, ori la muncă”, subliniază Pompiliu Dima.