Detaliul fabulos observat de Irina Rimes după ce a cântat alături de Adi Minune la o petrecere: „Este un…”
Irina Rimes a cântat alături de Adi Minune la o petrecere privată, iar invitații au fost impresionați de duetul lor. Mai mult, unii dintre cei prezenți la spectacol au sărit cu bani pe ei, iar momentele au fost filmate, dar și fotografiate. La scurt timp după ce s-a aflat de prestația lor, jurata de la “Vocea României” a făcut o declarație emoționantă despre celebrul manelist Adrian Minune.
Irina Rimes, declarații emoționante după ce a cântat alături de Adi Minune
Irina Rimes și Adrian Minune au fost invitați să cânte la un eveniment privat, organizat în Galați. Prima care a făcut show a fost cântăreața de peste Prut, însă, după ce a performat, ea a rămas să-l asculte pe Adrian Minune. În timp ce artistul cânta “De-ai fi tu salcie la mal”, pe chipul tinerei vedete se putea citi cât de impresionată era de vocea puternică și timbrul lui acestuia. Manelistul a observat și el uimirea și dorința din privirile juratei de la “Vocea României” și i-a oferit microfonul… Astfel, în doar câteva secunde, cei doi au ajuns să cânte împreună. Nu doar ei s-au simțit bine în timpul momentelor extraordinare, ci și invitații.
Recent, Irina Rimes a oferit primele declarații despre interpretarea muzicală alături de Adrian Minune și a avut doar cuvinte de laudă la adresa acestuia
“Eu respect orice fel de manifestare muzicală atâta timp cât interpretarea este de calitate. Muzică este despre emoție, nu despre categorii. «De-ai fi tu salcie la mal» este o piesă veche românească și face parte din identitatea națională a poporului, îmi face mare plăcere s-o cant ori de câte ori am ocazia. Am cântat cu plăcere această melodie cu Adrian , la invitația acestuia, fără prejudecăți, fără ezitări din perspectiva că cineva ar putea să mă numească manelistă. Văd în Adrian un muzician excelent și pot să fac abstracție de orice atunci când e vorba de talent”, a mărturisit Irina Rimes, relatează jurnaliștii de la revista VIVA!.
Irina Rimes a cântat pe stradă, în Belgia: “Nu aveam bani nici să mergem la baie!”
Irina Rimes i-a lăsat mască pe jurații de la “Vocea României” dezvăluind un detaliu neștiut din trecutul ei – a cântat pe stradă, alături de soțul ei, Andi: “Mi-am amintit că eu și soțul meu am plecat în Belgia. Am luat pălăria și am plecat cu 10 euro. Stăteam ca proștii pe scaun și așteptam în Frakfurt. Am ajuns și am cântat pe stradă, cum spui tu. Am prețuit acel moment. Mă identific cu tine”, i-a spus jurata de la show-ului muzical de la Pro TV unei concurente.