Detalii șocante din interiorul USR Iași. Cosette Chichirău ascunde un secret teribil. Scandal monumental cu partenerii de la PLUS – FOTO
Situație jenantă în alianța USR – PLUS de la Iași. Ceea ce trebuia să fie o dezbatere între cele două formațiuni pentru stabilirea candidatului comun al alianței la Primăria Iași s-a transformat într-un fiasco. Cosette Chichirău a refuzat să mai participe, în timp ce Liviu Iolu și-a prezentat singur programul. Nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă în alianță. Chichirău nici nu a fost încă validată de conducerea centrală a USR drept candidatul filialei.
Circ incredibil în sânul alianței USR- PLUS de la Iași. Ieri trebuia să aibă loc o dezbatere între Cosette Chichirău și Liviu Iolu, candidații celor două formațiuni, pentru stabilirea celui care va candida la Primăria Municipiului Iași. Suprinzător însă, Chichirău a declinat invitația, deși cele două părți s-au înțeles în prealabil. Aparent, Chichirău nu acceptă varianta ca PLUS să vină cu un candidat propriu, deși aceasta este formula agreată la nivel central între cele două formațiuni.
Liviu Iolu, candidatul PLUS, a susținut că nu a discutat cu Chichirău, cei de la USR anunțând printr-un mesaj că vor să amâne dezbaterea.
„O dezbatere se desfășoară în minim doi. Dar în aceste condiții eu o să-mi prezint programul pentru cetățenii Iașului. Avem în sală și membri PLUS și de la USR, dar și susținători care nu sunt membri de partid. Îmi voi prezenta programul, acesta fiind și scopul dezbaterii, pentru ca apoi să alegem cel mai bun program și cea mai bună echipă pentru Iași. Eu nu am discutat direct cu Cosette Chichirău, am primit doar un mesaj de amânare a dezbaterii, lucru care pentru noi este neprotocolar. A fost o dezbatere pe care am hotărât să o ținem împreună. Nu știu motivele ei, din punctul meu de vedere, eu îmi prezint programul meu”, a spus Liviu Iolu.
Astăzi, va avea loc o ședință a BPN la nivel central în care se va discuta și situația de la Iași.
Nici nu a fost validată de USR
Culmea, Cosete Chichirău nici măcar nu a fost validată drept candidat al USR pentru Primăria municipiului Iași în forurile centrale ale partidului. Biroul Permanent Național al USR nu a luat vreo decizie, însă Chichirău a început o campanie agresivă la Iași. Aparent, Chichirău vrea o dezbatere mai amplă a dreptei, însă ea a refuzat să intre în dezbatere cu partenerii de alianță.
„Amânăm evenimentul de duminică (ieri, 23 februarie- n.r.) pentru a organiza o dezbatere mai largă, incluzând mai mulți actori politici ieșeni. În contextul ultimelor evenimente de pe scena politică a Iașului, dorim să avem o dezbatere mai extinsă a dreptei, prin care să punem pe masă proiectele noastre, să decidem împreună și cu ajutorul cetățenilor ce este mai bine pentru ieșeni”, se arată în mesajul celor de la USR Iași.
Chichirău spera să facă alianță cu PNL pentru a fi ea candidatul la primărie. Însă faptul că actualul edil al Iașului, Mihai Chirica, stă mult mai bine în preferințele ieșenilor și va candida pentru PNL, i-a dat planurile peste cap. Astfel, Chichirău a transmis un mesaj prin care îi critică pe cei de la PNL. Chichirău stă foarte prost în sondaje, iar faptul că nu va obține un scor foarte mare în alegerile locale a făcut să iasă la atac împotriva tuturor.
Dezbinare totală în USR Iași
Mai mult, unii membri ai USR Iași au ajuns la așa-zisa dezbatere, asistând la prezentarea candidatului PLUS. În sală au venit senatorul Dan Lungu, cunoscut opozant al lui Chichirău, dar și George Țăranu sau Mihai Lupu, acesta din urmă fiind înscris în competiția internă a USR pentru candidatura la primărie. De altfel, Dan Lungu a spus că deputatul Chichirău nu a procedat corect.
„Am venit la dezbatere pentru a vedea un proiect pentru primărie. Din ceea ce am citit în media am văzut că Cosette Chichirău a declinat întâlnirea, propunând o altă dezbatere. Din punctul meu de vedere sunt absolut necesare amândouă. În mod normal, întâi trebuia întâlnirea în alianță, apoi candidatul comun ar putea convoca o întâlnire pe partea dreaptă a scenei politice. Ambele întâlniri aveau rostul lor. Din discuția dintre ei ar fi ieșit lucruri interesante. Nu îmi dau seama de ce a procedat ea așa. A apărut un comunicat oficial, nu s-a discutat nimic. E greu de spus dacă ea conduce dictatorial, cred că lucrurile pot fi conduse mai bine și mai transparent. Nu mă tem de nicio excludere”, a spus Dan Lungu.
Ce propune Iolu
Candidatul PLUS la Primăria Iași și-a prezentat astfel singur programul în fața celor prezenți. Acesta a prezentat un program în zece puncte. Iolu susține că dacă va ajunge primar, va cere ca Ministerul Transporturilor să fie mutat la Iași.
„Iașul suferă de zeci de ani și din cauza slabei reprezentări la nivel central a politicienilor locali și a puterii lor de negociere în numele orașului și a regiunii de Nord-Est. Da, au fost miniștri ieșeni în Guvern și am avut și foarte mulți parlamentari, dar să o recunoaștem, nu au reușit niciodată să impună agenda reală a Iașului nici în Guvern și nici în Parlament pentru a nu-și supăra șefii sau aliații. Primarul Iașului trebuie să devină un actor național, o voce fermă a regiunii, un lider politic și administrativ cu anvergura necesară pentru a reuși cu succes să reprezinte orașul”, a spus Iolu.