Detalii din anchetarea tentativei de suicid a iubitului ‘doamnei cu coasa’ de la Spitalul Pantelimon. Ce spun procurorii

de: Carmen Ciobanu
20:00, 19 aug. 2024

Noi detalii au ieșit la iveală în legătură cu presupusa tentativă de suicid a unui medic militar, iubitul uneia dintre doctorițele implicate în dosarul „Spitalul Pantelimon”. Se pare că medicul ar fi obținut anestezicul pe care și l-a administrat într-o toaletă publică din Brașov de la o clinică privată unde lucra.

În ziua incidentului, medicul ar fi solicitat personalului clinicii private anestezicul sub pretextul că avea nevoie de el pentru o intervenție chirurgicală programată mai târziu în acea zi, potrivit Digi 24. După ce a obținut substanța, a condus până în centrul orașului Brașov, unde a intrat într-o toaletă publică și și-a administrat singur medicamentul.

Informațiile provin din declarațiile obținute de poliție de la conducerea clinicilor în care acesta era angajat. Medicul era anestezist la Spitalul Militar din București și colaborator al altor două clinici private, una dintre acestea fiind în Brașov.

Din fericire, doza administrată nu a fost letală, iar medicul militar urmează să fie interogat în cursul săptămânii, deoarece până acum nu a putut fi audiat din cauza stării sale critice în urma incidentului.

Concluziile Comisiei interne a Spitalului „Sf. Pantelimon” din București

Pe de altă parte, Comisia internă a Spitalului „Sf. Pantelimon” din București a concluzionat că nu există nicio abatere profesională în legătură cu cele 17 decese suspecte din secția ATI, produse într-un interval de patru zile. Ancheta Corpului de control al Ministerului Sănătății a confirmat că nu există dovezi care să susțină acuzațiile inițiale privind o posibilă eroare în administrarea dozei de noradrenalină pacienților.

Raportul comisiei a subliniat că sesizările și informațiile apărute în presă sunt rezultatul unei stări conflictuale constante, atât la nivelul conducerii spitalului, cât și în secția de terapie intensivă, influențată de fluctuația personalului medical.

Comisia a recomandat măsuri urgente pentru a îmbunătăți nivelul profesional al angajaților secției și pentru a crește empatia față de pacienți și familiile acestora. Echipa de control a Ministerului Sănătății a constatat că problemele semnalate de angajați sunt cauzate de o comunicare defectuoasă între conducerea spitalului și personalul medical implicat.