Destin tragic pentru o tânără de 25 ani. A fost singura persoană ucisă într-un accident devastator cu 7 autoturisme

de: Carmen Ciobanu
15:20, 04 oct. 2024

O poveste de dragoste s-a încheiat tragic în Georgia, când o tânără de 24 de ani, McKayla Harshaw, a murit într-un accident teribil care au fost implicate 7 mașini.

Tragedia a avut loc cu doar câteva zile înainte de ziua ei și de momentul în care iubitul ei intenționa să o ceară în căsătorie.

Tânără de 25 de ani ucisă într-un accident devastator cu 7 autoturisme

Incidentul s-a petrecut pe 27 septembrie, când Harshaw se afla în mașină cu iubitul ei, Andrew Perez, care conducea pe o autostradă din Atlanta. Accidentul a fost declanșat de coliziunea a două camioane utilitare cu o a treia dubă, care a intrat apoi în Toyota Corolla a cuplului. În urma impactului, mașina s-a răsturnat, iar tânăra și-a pierdut viața pe loc.

Șapte vehicule au fost implicate în accident, șase persoane au fost rănite, însă Harshaw a fost singura victimă fatală. Iubitul acesteia, grav rănit, se luptă pentru viața lui, suferind fracturi la craniu, gât și spate, potrivit familiei.

Melissa Gunther, mama lui McKayla, a dezvăluit că fratele lui Perez i-a spus că acesta plănuia să o ceară în căsătorie pe Harshaw înainte de tragedie. Moartea tinerei a venit cu doar patru zile înainte de a împlini 25 de ani.

„Draga mea fiică, McKayla Harshaw, azi ar fi trebuit să împlinești 25 de ani, dar ai rămas pentru totdeauna la 24. Ne este dor de zâmbetul și de spiritul tău îndrăzneț”, a scris Gunther pe Facebook. „Te iubim și ne este atât de dor de tine. La mulți ani frumoasei mele fete.”

McKayla Harshaw lucra ca bonă și era descrisă ca o persoană „luminoasă”, pasionată de drumeții și alpinism, care a inspirat pe mulți prin altruismul ei. În orașul ei natal, Marietta, Georgia, ea era cunoscută și pentru pasiunea de a face modeling.

Mama tinerei a creat o campanie GoFundMe pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare, deoarece McKayla nu avea asigurare de sănătate. Până acum, strângerea de fonduri a adunat aproape 18.000 de dolari din obiectivul de 20.000 de dolari.