LIVE VIDEO – Despre comunitatea producătorilor locali din Iași, cu Mihaela Cîtea, Mum`s în Business, numai la BZI LIVE! – FOTO

de: Bujor Elena Nicoleta
15:00, 08 aug. 2022

Marţi, 9 august 2022, începând cu ora 11:30, în studioul BZI LIVE va fi prezentă Mihaela Cîtea, producător şi lider de comunitate Mum`s în Business. Despre femeile antreprenor, ce provocări au în această perioadă producătorii din Iaşi, dar şi cum reuşesc să aibă o comunitate puternică, aflaţi din cadrul noii ediţii BZI LIVE.

Mihaela este lider de comunitate la Mum`s în Business Int. Networking Iași.

”E o comunitate frumoasă, plină de mămici și femei antreprenor, dar și doamne care susțin inițiativele locale și cumpără local. Construim un mediu de creștere, de susținere reciprocă, de ajutor bazat pe principiul „puterea lui ÎMPREUNĂ”. E grozav să știi că nu ești singura pe drumul acesta al antreprenoriatului, oricât de mică sau de mare ar fi afacerea, pasiunea sau visul! Organizăm întâlniri lunare cu diferite teme unde abordăm subiecte de interes pentru partea de business (marketing, vânzări, mindset, etc), dar și întâlniri dedicate nouă, ca femei, dincolo de postura de mamă și/sau antreprenoare. Se lasă cu îmbrățișări, schimburi de produse și cărți de vizită, colaborări și o energie tare frumoasă!”, spune Mihaela Cîtea.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.