Descoperire șocantă lângă Grădina Botanică din Iași. Cadavrul unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe bancheta din spate a unui Audi roșu. Nu este exclusă nicio variantă – EXCLUSIV/FOTO

de: Dragos Savin
02:00, 11 oct. 2023

Cadavrul unui tânăr de 21 de ani din Iași a fost găsit pe bancheta unui autoturism, în apropierea Grădinii Botanice. Anchetatorii iau în calcul mai multe variante, însă una dintre acestea pare să fie cea mai plauzibilă. Oamenii legii așteaptă rezultatele necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului

Iași, 9 octombrie 2023. O zi care a adus multă durere în sânul unei familii de oameni respectați din Valea Lupului. Nicu Ștefan D. avea 21 de ani, iar marți după-amiază a fost găsit decedat lângă Grădina Botanică din Iași. Cadavrul bărbatului a fost găsit pe bancheta din spate a unui autoturism, marca Audi A3, de culoare roșie, parcat pe un drum agricol.

„La data de 09 octombrie a.c., în jurul orei 16:55, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că în interiorul unui autoturism, ce se afla parcat pe un drum agricol din vecinătatea Grădinii Botanice din Iași, este un bărbat decedat. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind găsit decedat pe bancheta din spate a autoturismului. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Cadavrul unui tânăr de 21 de ani din Iași a fost găsit pe bancheta unui autoturism, lângă Grădina Botanică

Reporterii BZI au aflat mai multe informații despre acest incident. Ștefan avea o iubită. Aceasta locuia în Miroslava. Ea a fost, se pare, ultima persoană care l-a văzut în viață. Bărbatul a vizitat-o, iar mai apoi a plecat. Nu a mai ajuns însă acasă, în Valea Lupului, iar părinții lui au intrat în panică.

Au încercat să obțină informații care puteau duce către Ștefan. La fel au făcut și prietenii acestuia, însă, în cele din urmă, polițiștii au fost sesizați de o femeie care le-a spus că tânărul s-ar putea afla într-o zonă apropiată de Grădina Botanică, acolo unde obișnuia să petreacă timp alături de prietenii săi. Polițiștii au mers în aria indicată și au găsit mașina lui Ștefan.

Trupul neînsuflețit al bărbatului se afla pe bancheta din spate a autoturismului ce îi aparține. Acesta avea numărul de înmatriculare IS xx STF. Surse din cadrul anchetei au precizat faptul că pe trupul acestuia nu existau urme de violență, iar autoturismul nu era avariat. Cu toate acestea, deocamdată, anchetatorii nu exclud nicio variantă. Totuși, cea mai plauzibilă, în acest caz, este sinuciderea. Până în acest moment nu este clar de ce tânărul ar fi putut recurge la un asemenea gest. Anchetatorii spun că este posibil ca bărbatul să se fi stins chiar din cauza unor probleme medicale.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru necropsie. Vă reamintim că, marți, pe 9 octombrie, cadavrul unui tânăr de 21 de ani din Iași a fost găsit pe bancheta unui autoturism, lângă Grădina Botanică.