Deputatul Radu Cristescu, despre declarațiile susținute de Kelemen Hunor în cadrul Congresului Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi: „Pentru egalitate, UDMR ar trebui să aibă un reprezentant în Parlament”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, 5 noiembrie 2023, în cadrul Congresului Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România, că „dacă maghiarii şi rromii nu ar fi fost răbdători în România, poate că lucrurile ar fi stat cu totul diferit”. În acest context, deputatul PSD Radu Cristescu a reacționat.
Parlamentarul susține că UDMR ar trebui să aibă tot atâția reprezentanți în plen cât au și rromi, adică doar unul.
„Mai-marele UDMR, Kelemen Hunor, surprinzător de sincer: zice că dacă Partida Romilor s-ar organiza și ar fi votată de toți romii, ar lua 10% în alegeri, față de cele doar 7% ale UDMR. Pentru că, zice el, la congresul de azi al romilor: ”Sunteţi mult peste numărul maghiarilor din România, sunteţi pe primul loc”. Până la ”organizarea” romilor, mie îmi ies cifrele suspect de aiurea: ei au un singur reprezentant în parlament, pe locuri rezervate minorităților, iar ungurii au 33, grație unui surogat de partid, nici cal, nici măgar, favorizat de legislația obținută prin șantaj politic. Păi socares prală (ce faci, frate) Kelemen ? Nu crezi că vă aruncați cam prea mult? Motomanga (spune-mi și mie) e corect așa? Mai bes hâţân (stai puţin): nu crezi că ar trebui să se normalizeze nițel situația și să lăsăm UDMR-ul pe care îl conduci cu una bucată reprezentant în parlament, să fie egalitate, până vă decideți să vă faceți partid adevărat și să candidați fără privilegii? Eu zic că a cam venit momentul…”, a transmis pe pagina oficială de Facebook Radu Cristescu, deputat PSD.
Kelemen Hunor i-a îndemnat pe rromi să-și asume identitatea
Kelemen Hunor, liderul UDMR, i-a îndemnat pe rromi să îşi asume identitatea, limba, etnia, cultura şi atunci nimeni nu o să îi ocolească.
„Trebuie să vă asumaţi identitatea, limba, etnia, cultura şi atunci într-adevăr veţi fi o forţă extrem de puternică. Nimeni nu o să vă ocolească. Dacă eu nu aş trăi în România, nu aş fi cetăţean român, aş lua doar sondajele de opinie şi cercetările sociologice şi aş vedea că sunt două comunităţi discriminate permanent în România – comunitatea voastră şi comunitatea mea. Ăsta e adevărul. Motivele sunt diferite, dar efectul, rezultatele discriminării sunt cam aceleaşi. Un om sau o comunitate stigmatizată înseamnă că este discriminată, înseamnă că nemulţumirea majorităţii, de foarte multe ori, se întoarce împotriva acestor comunităţi. Noi nu putem accepta aşa ceva, nu se poate accepta aşa ceva. Neîncrederea din partea majorităţii nu trebuie să se îndrepte către romi, către maghiari. Suntem cetăţeni loiali, plătim taxele, muncim şi am contribuit la dezvoltarea României”, a afirmat acesta.