Deputatul PSD Marius Ostaficiuc: „S.O.S. comunitățile locale. Primăriile funcționează pe avarii” (P)
Problema semnalată în ultima perioadă de zeci de primării din întreaga țară în privința reducerii consumului de energie a intrat și în atenția reprezentanților Parlamentului României. Deputatul PSD Marius Ostaficiuc a arătat că problemele cu care se confruntă unitățile administrativ- teritoriale din întreaga țară trebuie să fie luate în calcul de factorii decizionali de la cel mai înalt nivel. Demnitarul a arătat că se impun soluții pentru ca primăriile din țară, deja afectate de problemele din ultima perioadă, să poată face față facturilor la energie.
”Sunt probleme care deja au afectat bugetul mai multor localități din țară. Unele primării au tăiat drastic bugetul alocat energiei electrice, iar consumul merge de multe ori pe avarii. S-au căutat soluții la nivel înalt, se așteaptă și o rectificare bugetară, însă cu toate acestea, problemele continuă să apară”, a afirmat deputatul Marius Ostaficiuc. Acesta a mai menționat că s-au luat măsuri la nivel înalt, s-au alocat fonduri, însă se pare că situația continuă să fie una tot mai dificilă. ”Ultimele luni au dus la o situație din ce în ce mai îngrijorătoare. Criza globală din energie a afectat atât consumatorii casnici, cât și pe cei industriali, ca să nu mai vorbim de unitățile administrativ teritoriale care de ceva vreme funcționează cu bugetul la limită. Într-o perioadă în care prețurile au explodat din cauza instabilității sociale și economice de la nivel global, noi trebuie să venim cu măsuri pentru a sprijini comunitățile și așa afectate. România trebuie să țină pasul cu Europa, așa cum a făcut și până acum”, a mai spus demnitarul ieșean.
– Marius OSTAFICIUC, deputat PSD de Iași –