Deputatul PSD Camelia Gavrilă a cerut Guvernului României alocarea a 6 la sută din PIB pentru Educație. Peste 30 mii de elevi au abandonat școala în România
Deputatul PSD Camelia Gavrilă a solicitat de la Guvernul României să aloce 6 la sută din PIB pentru sprijinirea sistemului educațional. Vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților a precizat că peste 30 de mii de elevi au abandonat școala în România din cauza condițiilor precare cu care s-au confruntat
Deputatul PSD Iași Camelia Gavrilă a cerut recent de la Guvernul României alocarea a 6 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) pentru sprijinirea sistemului educațional. Vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților a arătat că în ultimii ani aproximativ 30 de mii de elevi au intrat în abandonul școlar în urma condițiilor precare cu care s-au confruntat. Prof. dr. Camelia Gavrilă a precizat că elevii și studenții din țară primesc doar 3,4 la sută din PIB în prezent. De la adoptarea Legii Educației Naționale în care s-au prevăzut cei 6 la sută din PIB au trecut 9 ani.
„Adaptarea permanentă a sistemului de învățământ la realitățile sociale trebuie să fie principala preocupare a oricărui ministru al Educației. Deși au fost realizate îmbunătățiri semnificative, regăsim încă o serie de probleme legate de educația copiilor. Sunt probleme care necesită atenția noastră: abandonul școlar, asigurarea echității și a finanțării sistemului de învățământ, accesul egal, nediscriminatoriu la educație, a spus prof. dr. Camelia Gavrilă.
Deputatul PSD Camelia Gavrilă a arătat că peste 30 de mii de elevi au trecut prin abandon școlar
Prof. dr. Camelia Gavrilă a precizat că pe lângă alocarea a 6 la sută din PIB, Guvernul României trebuie să rezolve și problema abandonului școlar. În anul școlar 2017-2018, de exemplu, aproximativ 30.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial au încetat să frecventeze școala. Vicepreședintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților a mai precizat și că s-a înregistrat o creștere a absenteismului. În anul școlar 2018–2019, peste 380.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 17 ani nu erau înscriși în nicio formă de învățământ.
„Un sistem corect de învățământ, modern, eficient și reformat necesită investiții consistente. Nu necesită investiții doar în infrastructură, ci și pentru dotări, pentru programe educaționale. Copilăria este vârsta paradisiacă a începutului de poveste a vieții. De aceea rolul și influența părinților, a familiei sunt esențiale pentru a modela devenirea ființei”, a adăugat prof. dr. Camelia Gavrilă.
Deputatul PSD Camelia Gavrilă a solicitat Guvernului României dublarea alocațiilor copiilor
Prof. dr. Camelia Gavrilă a precizat și faptul că Guvernul României trebuie să treacă la dublarea alocațiilor copiilor. Inițiativa legislativă a fost adoptată ca urmare a eforturilor depuse de Partidul Social Democrat.
„În domeniul politicilor de sănătate, trebuie să reflectăm asupra informațiilor recente din cuprinsul Raportului Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor din România din anul 2018. Din punctul de vedere al dezvoltării fizice, grupurile de copii din colectivitățile școlare supuse examenului de bilanț în anul școlar 2016-2017 a înregistrat o dezvoltare armonică. A fost o astfel de dezvoltare pentru 73,7 la sută dintre copii și dizarmonică pentru restul de 26,3 la sută. Majoritatea cazurilor sunt reprezentate de un grad crescut de obezitate în rândul copiilor”, a mai spus prof. dr. Camelia Gavrilă.
Deputatul PSD a transmis un mesaj de Ziua Copilului din 1 iunie
Vicepreședintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, deputatul PSD Camelia Gavrilă, a transmis și un mesaj de 1 iunie. Parlamentarul a arătat că se sărbătorește Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, cunoscută sub genericul de Ziua Copilului.
„Anul acesta, Ziua Copilului se sărbătorește într-un moment dificil și nefiresc. De aproape 3 luni jocurile copilăriei în aer liber sau în școli și grădinițe au fost înlocuite cu activități în spațiul casei. Întâlnirile cu prietenii și ieșirile în parc s-au metamorfozat în alte ipostaze”, a conchis deputatul PSD Iași.