Deputata Adriana Săftoiu a fost mușcată de un câine!
Deputata PNL Adriana Săftoiu a scris astăzi, pe pagina sa de Facebook că a fost mușcată de un câine. Totul s-a întâmplat în timp ce se plimba în zona Greenfield din Băneasa, iar când a ajuns la Institutul Balș pentru a face vaccinul antirabic a constatat că era a treia persoană care în decurs de două ore fusese mușcată în aceeași zonă de probabil același câine.
„E o zonă unde sunt mulți copii, mai ales într-o zi însorită. Să sperăm că nu va mai exista nici o victimă”, precizează Adriana Săftoiu.
Deputata Adriana Săftoiu a fost mușcată de un câine!
Deputata PNL a povestit cum s-a întâmplat totul.
„Îmi făceam tura de pași, mereu pe acelaşi traseu – Băneasa, zona Greenfield. Nu l-am auzit, nu l-am văzut, nu l-am simţit decât când m-a înhăţat. Am reuşit să mă desprind din colții lui – un câine imens, negru cu alb, lățos. Am continuat să merg cu fața la el, încercând să îl alung. S-a oprit la câtiva metri şi m-a privit mârâind. Am reuşit să ajung la un Mega Image din cartier“, scrie Adriana Săftoiu pe pagina ei de Facebook.
Adrian Săfotiu susține că a fost ajutată de niște oameni care i-au dat spirt, iar alții au dus-o cu mașina până acasă.
„Mi-am dat seama că nu e de glumă. Sângeram din greu. N-aveam niciun leu la mine ca să cumpăr spirt. Dar am dat peste nişte oameni de treabă, mi-au dat sticla de pe raft şi am turnat din greu. Am oprit o maşină (să le dea Dumnezeu sănătate acelor doi tineri!), m-au dus până acasă, am pus niste bandaje, m-am urcat în mașina mea şi am mers direct la urgenţe la Elias“, povestește Adrian Săfătoiu.
S-a ales cu trei plângi
Deputata menționează că la spital medicul i-a spus au mai fost alte două persoane mușcate de câine astăzi, în aceeași zonă.
„Trei plăgi, din fericire doar una profundă. De acolo, la Balș pentru antirabic. În fața mea – încă trei persoane. Întreb dacă toată lumea stă pentru vaccin. Da. Iar doamna din față îmi spune că a fost muşcată în Băneasa, zona Greenfield spre Grădina Zoo. Îmi descrie câinele. Același. Ajung pe scaun.
Medicul de gardă mă întreabă unde s-a întâmplat. După ce îi dau detaliile, imi spune: Sunteți a treia persoană în două ore, din aceeasi zonă, muşcată de un cîine cu aceleași semnalmente”, mai scrie Adrian Săftăoiu pe pagina ei de Facebook.
„Bătaie demnă de filmele cu vikingi!“
Într-o altă postare pe pagina sa de Facebook, Adriana Săftoiu a explicat cum sunt tratate scandalurile violente în alte ţări, după ce întreaga ţară a fost îngrozită de clipul video cu fetiţa de 13 ani umilită de alte 4 fete în Târgu Jiu.
„Acum două zile, copilul, revenit la facultate, îmi trimite niște imagini cu o bătaie demnă de lumea vikingilor, după un meci de fotbal. Astăzi, îmi spune că a primit o scrisoare de la primărie. S-a speriat, ca în România, unde, atunci când autorităţile îţi scriu, e de rău. Îi spun că e exclus să primească de la primărie o epistolă olografă prin care l-ar anunța de vreo taxă. Du-te la un coleg neaoș și vezi ce e! Astăzi, spre seară, îmi spune ce-a fost: primarul le-a prezentat scuze locuitorilor din Groningen pentru vandalismul suporterilor. Și copilul nici măcar nu votează în Olanda… Cam asta e diferența între unii și alții.”, a scris Adriana Sâftoiu pe Facebook.