Depistat la vamă în timp ce conducea un ansamblu de vehicule interzis în afara Germaniei
Polițiștii de frontieră ieșeni efectuează cercetări în privința unui bărbat care a fost depistat tractând o remorcă ce nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. În urmă cu două zile, cetățeanul român C.A., în vârstă de 48 de ani, se afla la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz și o remorcă, ambele înmatriculate în Germania.
Acesta s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița pentru a ieși din țară. La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control de C.A. pentru autovehiculele în cauză, colegii noștri au constatat că remorca are atribuite numere de înmatriculare de garaj cu valabilitate limitată și recunoscute doar pe teritoriul Germaniei”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Cercetat pentru că a folosit vehiculul fără drept de circulație
Șoferul a declarat că a achiziționat remorca din Germania și că nu știa faptul că aceasta nu are drept de circulație pe drumurile publice din România.
„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractare pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții ITPF Iași.