Departamentul american al Energiei ar putea anunţa „o descoperire ştiinţifică majoră” în domeniul fuziunii nucleare
În această săptămână, Departamentul american al Energiei ar putea anunţa „o descoperire ştiinţifică majoră” în domeniul fuziunii nucleare, potrivit declaraţiei făcute ieri, 11 decembrie 2022. Tot azi, o echipă de navigaţie din Noua Zeelandă a anunţat un nou record mondial de viteza terestră.
Potrivit cotidianului britanic Financial Times, oamenii de ştiinţă de la Laboratorul Naţional Lawrence Livermore (LLNL), situat în California, ar fi obţinut „un câştig de energie” la un reactor experimental cu fuziune nucleară.
Departamentul american al Energiei ar putea anunţa „o descoperire ştiinţifică majoră” în domeniul fuziunii nucleare
Ar fi pentru prima dată când cercetătorii reuşesc să producă mai multă energie într-o reacţie de fuziune – precum cea care se produce în Soare – decât cantitatea de energie consumată în cursul acestui proces.
Potrivit purtătorilor de cuvânt ai Departamentului Energiei şi laboratorului LLNL, Jennifer Granholm, secretarul american pentru Energie va organiza un eveniment marţi, 13 decembrie 2022, unde va anunţa „o descoperire ştiinţifică majoră”. Purtătorul de cuvânt al LLNL a adăugat că „o analiză este încă în curs de desfăşurare”.
„Aşteptăm cu nerăbdare să dezvăluim mai multe informaţii marţi, când acest proces va fi terminat”, a adăugat purtătorul de cuvânt al LLNL.
Fuziunea nucleară este percepută drept o energie a viitorului, pentru că nu produce gaze cu efect de seră, eliminând, totodată, foarte puţin produse reziduale.
„Dacă această descoperire este reală, ea va putea schimba datele problemei pentru planeta noastră”, a scris pe Twitter Ted Lieu, membru al Congresului din California.
Trebuie precizat faptul că fuziunea diferă de fisiune, care este o tehnică utilizată în centralele nucleare şi constă în spargerea legăturilor dintre nuclee atomice grele pentru a recupera apoi energie. Fuziunea este procesul invers, atunci când se combina două nuclee atomice uşoare pentru a crea unul greu.
Instalaţiile de la LLNL sunt compuse din aproape 200 de lasere de mărimea a trei terenuri de fotbal, care ţintesc un punct minuscul, spre care trimit niveluri înalte de energie, pentru a iniţia o reacţie de fuziune.
Recordul mondial de viteză terestră a fost doborât de un vehicul din Noua Zeelandă
Tot astăzi, 12 decembrie 2022, o echipă de navigaţie din Noua Zeelandă a anunţat că recordul mondial de viteza terestră a fost doborât de un vehicul care foloseşte energie eoliană. Vehiculul construit ar fi atins o viteză de 222,4 km/h în Australia.
Precedentul record terestru a fost de 22,9 km/h. Computerele de la bord au intregistrat o viteză uşor mai mare decât precedentul, care a fost stabilit de un vehicul creat de inginerul britanic Richard Jenkins în 2009.
Vehicolul aerodinamic „Horonuku” a fost pilotat de un membru al echipei neozeelandeze care participă la competiţia de navigaţie Cupa Americii, Glenn Ashby.
În altă ordine de idei, pe fundul celui mai mare lac din Norvegia, Mjøsa, se află o epavă veche de sute de ani în stare aproape perfectă. Potrivit instituţiei norvegiene de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, Norwegian Defence Research Establishment (FFI), au avut loc mai multe scanări ale lacului cu vehicule robotizate acolo unde s-ar fi aruncat cantităţi mari de muniţie. De altfel, exista un risc de sănătate pentru populaţie, în contextul în care lacul este o sursă de apă potabilă pentru 100.000 de oameni.
Așadar, reiterăm faptul că mâine, 13 decembrie 2022, Departamentul american al Energiei ar putea anunţa „o descoperire ştiinţifică majoră” în domeniul fuziunii nucleare.