Denisa Filcea și Flick Domnul Rimă au lansat un proiect nou: O familie meseriașă
Denisa Filcea a lansat recent, pe canalul lor de YouTube, alături de soțul ei, Flick Domnul Rimă, proiectul „O familie meseriașă“.
Cei doi încearcă să își testeze abilitățile și competențele în diferite domenii de activitate.
„Sunt super entuziasmată de noul nostru proiect, am avut ideea asta încă din vară și azi s-a postat în sfârșit primul episod.
Îl găsiți pe pagina de Facebook Flick Domnul Rimă, unde vom posta săptămânal câte un episod cu meserii diferite.
În ce «ipostaze profesionale» vreți să ne vedeți?“, a comentat Denisa Filcea pe pagina ei de Instagram la o poză în care făcea reclama proiectul avut împreună cu soțul ei.
În primul episod, Denis Filcea și Flick Domnul Rimă, care recent a renunțat la colaborarea cu Radio Zu, au ales să vadă cum e să lucrezi la o spălătorie auto.
Fanii celor doi au fost extrem de încântați de primul episod și au avut doar comentarii pozitive.
„Cât de tari sunteți“, „Doamne, cât am putut să râd…continuați seria asta că e top. Sunteți minunați!“ sau „Mi-a plăcut de Denisa. Și-a dat interesul și nu a cedat ușor… Bravo“ au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor celor doi la primul episod al proiectului „O familie meseriașă“.
Cine este Denisa Filcea
Soția lui Andrei Sebastian Filcea, cunoscut și sub numele de Flick Domnul Rimă, Denisa Filcea, este originară din Oradea. Aceasta a participat la mai multe concursuri de frumuseţe, dintre care Miss Planet 2019, dar şi Miss Balkan 2017-2018.
Denisa a absolvit facultatea de matematică, dar a făcut și modulul pedagogic pentru a putea lucra cu copii.
Aceasta deține o școală de dezvoltare personală pentru copii cu vârste între 4 și 14 ani.
„Eu fac cu copiii ceea ce cred că le lipsește din familie. Lucrăm cu copii de la 4 ani până la 16 ani“, a menționat Denisa.
Denisa are aproape 300.000 de urmăritori pe Instagram însă nu toți știu că frumusețea cu care se laudă acum nevasta lui Flick Domnul Rimă nu este chiar 100% naturală. Denisa, deși a participat în tinerețe la mai multe concursuri de miss, era nemulțumită de felul în care arată așa că a apelat la esteticieni.
Mai întâi, Denisa a umblat la forma nasului, de care era nemulțumită. Apoi a urmat zâmbetul. Drept pentru care a mers la o clinică stomatologică pentru a avea dinți perfecți foarte albi.
Cum a cunoscut-o Flick Domnul Rimă pe Denisa
Cei doi s-au cunoscut la începutul pandemiei și au fost nevoiți în primele luni de restricții să se vadă doar online și își consumau relația doar la distanță.
„Noi ne-am descoperit pe parcurs. Ne apuca șapte dimineața la telefon. Stăteam pe videocall foarte mult, ne uitam la filme împreună, am luat masa împreună pe videocall, am băut și câte un pahar de vin, eu, la București, ea, la Oradea”, a povestit Flick despre începuturile relației cu Denisa.
Ulterior, relația dintre cei doi s-a intensificat astfel că sau decis să treacă la pasul următor. Denisa și Flick Domnul Rimă s-au căsătorit civil în Grecia iar la scurt timp, s-au cununat.