Delia și Smiley suferă de sindromul Peter Pan. Ce semnifică această boală
Delia şi Smiley sunt cei mai de succes artişti din România, dar puţina lume ştie că ei suferă de acelaşi sindrom. Jurata iUmor a făcut recent o serie de dezvaluri inedite din viaţa sa personală.
Puţină lume ştie că Delia şi Smiley suferă de aceeaşi boală. Artiştii susţin că suferă de sindromul Peter Pan, o afecţiune care se manifestă printr-o atitudine copilărească de cele mai multe ori, chiar dacă au ajuns la maturitate.
Delia a vorbit recent despre acest sindrom şi a mărturisit cum se manifestă. „În esență, suntem niște copii dezvoltați. Ni se mai ridează pielea, avem experiență și bani, dar tot copii suntem. Ne cumpărăm jucării. Cu aceeași bucurie, mă uit și fac: iiii, magazin de jucării, orice, cosmetice, tricouri. Și n-ai voie să uiți, depinde cum te-a marcat copilăria.
Pe mine copilăria mea m-a marcat”, a povestit Delia, tot în podcastul lui Gojira.
Pe de altă parte, Smiley a vorbit despre aceasta afecţiune şi a mărturisit cum se manifesta în cazul său: „Sufăr de complexul Peter Pan, sper să nu-l pierd. Vorba aia pe care o zic, să nu uit să mă joc câteodată, este atât de importantă. Ideal e să găsești un echilibru, eu tot timpul îmi găsesc un echilibru în tot sau mă străduiesc să-l găsesc”, a mărturisit iubitul Ginei Pistol în podcastul lui Gojira.
Ce este sindromul Peter Pan
Sindromul Peter Pan este o afecțiune popularizată de psihologul Dan Kiley în 1983 și se referă la adulții care se comportă ca un copil sau adolescent și sunt incapabili să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor și de a se comporta conform vârstei sale biologice, deși au un nivel de inteligență peste medie. Este întâlnită în special la bărbați.
Numele vine de la personajul omonim, Peter Pan, care refuză să crească și preferă să se închidă în lumea copilăriei.
Persoana cu o astfel de afecțiune este sigură pe ea, chiar arogantă, atitudine prin care ascunde nesiguranța și incapacitatea de a adopta decizii. Pe lângă imaturitate emoțională, se caracterizează prin teama de a greși și de a nu fi acceptat și iubit de cei apropiați. Are tendința de a recurge la minciuni, la exagerări atunci când vorbește de proiecte ambițioase sau de aventuri sentimentale extravagante. Este preocupat de propria persoană și de propriile probleme, susținând că toți ceilalți sunt responsabili de lucrurile negative din viața sa. Nu acceptă compromisul, considerând un obstacol în calea libertății sale.
În cadrul relației de cuplu, atunci când apar probleme, caută să nu se implice, să nu aibă planuri pe termen lung. Instabilitatea afectivă se transpune în tendința spre infidelitate.
Una din principalele cauze o constituie lipsa de afecțiune din copilărie. La maturitate, o astfel de persoană dorește să se simtă protejată, fiindu-i teamă de necunoscut. De exemplu, bărbații cu acest sindrom preferă să locuiască cu părinții și își întemeiază o familie la vârste avansate.