Delgaz Grid SA distruge un monument istoric, de la sfârșitul secolului al XIX-lea din Iași. Fundația clădirilor de pe Aleea Copou a fost afectată în urma lucrărilor – FOTO, VIDEO

de: Vlad Rotaru
04:00, 15 iun. 2020

Delgaz Grid SA distruge un monument istoric de pe Aleea Copou din municipiul Iași. Furnizorul de gaz face săpături lângă fundația clădirilor- monument istoric de la sfârșitul secolului al XIX-lea, producând pagube însemnate. Delgaz Grid SA modernizează rețeaua de gaz de lângă Parcul Copou și locatarii sunt nemulțumiți de săpăturile de la baza clădirilor- monument istoric

Compania Delgaz Grid SA a trecut la modernizarea rețelei de gaz din municipiul Iași, afectând însă o serie de clădiri- monument istoric de pe Aleea Copou ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ansamblul de clădiri a fost construit pe strada care a purtat numele Principesei Maria, viitoarea Regină a României. Compania de gaze modernizează rețeaua din zona Parcul Copou, însă proiectul a ajuns să afecteze fundația clădirilor aflate pe Aleea Copou, spre nemulțumirea locatarilor din zonă. Lucrarea este realizată de firma Montrepcom SRL Târgu Mureș, beneficiarul fiind Delgaz Grid SA, și are avizul de la Primăria Iași.

Delgaz Grid SA lucrează la baza clădirilor- monument istoric de pe Aleea Copou. Locatarii din municipiul Iași au cerut explicații

Delgaz Grid SA a beneficiat și a primit toate avizele pentru modernizarea și schimbarea rețelei. Muncitorii firmei care execută lucrarea s-au apucat însă de săpat chiar la baza fundației monumentului istoric din Aleea Copou, ceea ce a stârnit nemulțumirea locuitorilor din zonă. Aceștia au arătat că s-au trezit brusc cu cei de la Delgaz Grid SA, fără a fi notificați înainte. În plus, li s-a spus că imobilele nu mai țin de Ministerul Culturii și că nu este nevoie de vreun aviz. Ansamblul de clădiri din Aleea Copou se află în continuare pe lista monumentelor istorice clasificate la categoriile A și B.

„Au fost începute niște lucrări de modernizare a rețelei pentru că toate acele conducte sunt foarte vechi. După explozia blocului de pe strada Văscăuțeanu au decis să modernizeze rețeaua. Noi nu am primit însă nicio înștiințare, însă ne-am trezit că se apucă brusc de lucrare. Astăzi (ieri-12 iunie 2020) au venit cu picamerul și au spart până la fundația clădirii”, a spus Alexandra, locuitor de pe Aleea Copou.

Cele 9 clădiri- monument istoric din Aleea Copou au fost ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea

În Aleea Copou sunt mai multe clădiri cu valoare istorică. Pe fosta stradă Aleea Principesa Maria, în lista clădirilor- monument istoric se află 9 imobile ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului XX. Cu toate acestea, Delgaz Grid SA nu a ținut cont de acest lucru, iar cei care au efectuat lucrarea au spart până la baza fundației clădirilor și așa degradate.

„Am făcut sesizări la Poliția Locală după ce ne-am trezit cu imobilele afectate. Agenții au venit, au fost înțelegători, însă nu au avut ce să le facă din moment ce lucrarea ar fi legală. Este o situație bizară. Noi am vrut să refacem bolta, dar ne trebuie foarte multe avize. Pentru lucrarea lor însă nu sunt probleme în a afecta fundația clădirii. Noi am cerut și limitatea vitezei și a tonajului pentru a nu afecta clădirile”, a mai spus Alexandra, locuitoare a unui imobil de pe Aleea Copou.

Care este istoricul clădirilor- monument istoric de pe Aleea Copou

Istoria clădirilor de pe Aleea Copou începe acum mai bine de un secol. În partea de sud a Parcului Copou, a existat Aleea Principesa Maria, intitulată ulterior Aleea Copou. Pasajul, care face legătura cu strada Titu Maiorescu – Theordor Văscăuțeanu, a fost afectat de bombardamentele din 1944 din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din nefericire, acum se păstrează doar aripa din dreapta din fostul monument, respectiv cel care face pasajul de trecere către strada Văscăuțeanu. După război, în anii ’50, în locul vechilor imobile s-au construit două blocuri cu o estetică extrem de nefericită.